Pericol de moarte într-o localitate din județul Botoșani. Un adolescent a mers la scăldat și a fost găsit la peste cinci metri adâncime într-un râu. Este vorba despre un adolescent, în vârstă de 17 de ani, care a intrat în apele râului Volovăț, în localitatea Puțureni, și nu a mai ajuns la mal. La fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Punctului de Lucru Coțușca și Detașamentului Botoșani, cu o barcă și două ambulanțe SMURD, printre care și cea de terapie intensivă mobilă, dar și unul aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. După aproximativ cinci minute de căutări, tânărul a fost găsit în apă, la aproximativ doi metri de mal și o adancime de peste cinci metri. Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Acestea au avut efect: băiatului i-a revenit pulsul, însă este în stare de inconștiență. A fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Urmareste-ne pe Google News
Un accident rutier a avut loc, duminică, într-o zonă aglomerată a municipiului Botoșani. O trotinetă a fost lovită de o mașină. Evenimentul s-a produs pe Bulevardul Mihai Eminescu, la intersecția cu strada Octav Onicescu, în apropiere de Biserica Roset. Din primele informații, accidentul s-a produs după ce persoana de pe trotinetă nu a acordat prioritate. Copilul, în vârstă de 15 ani, a fost rănit și a ajuns spital. Șoferul a
.
Un incendiu de vegetație uscată a pus în pericol o gospodărie din localitatea Mihălășeni, sâmbătă. Casa și alte construcții au fost la un pas de a fi cuprinse de flăcări. Pompierii de la Garda de Intervenție Ștefănești au acționat rapid și au stins incendiul înainte ca acesta să se extindă. Au ars aproximativ 500 de metri pătrați de vegetație uscată și un gard. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită
.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă după-amiază, o avertizare de tip Cod galben pentru mai multe localităţi din judeţul Botoşani. Potrivit acesteia, în intervalul ora 15:00 până la ora 16:30, se vor semnala averse torențiale care vor acumula 15…25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, cu viteze în general de 50…60 km/h, grindină de mici dimensiuni (1-2 cm). Codul galben este valabil pentru localităţile Botoșani, Dorohoi, Flămânzi, Vorona,
.
O nouă serie de atacuri asupra regiunii Cernăuți, din imediata vecinătate județului Botoșani, a avut loc în cursul dimineții de sâmbătă. Potrivit unor surse din Cernăuți, rușii au lansat trei rachete și două drone, care au vizat partea de sud a Cernăuțiului, unde este și aeroportul regiunii. „Noaptea asta iarăși au tras. S-au auzit explozii. Prima dronă a survolat spațiul aerian în Cernăuți la 03:40. Din rețelele de socializare aflăm
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.