FOTO & VIDEO A fost inaugurat noul sediu al Serviciului de Evidența Persoanelor și al Casei Căsătoriilor de la Bucecea. Primarul, apel către angajați la respect și empatie față de localnici
Inapoi

FOTO & VIDEO A fost inaugurat noul sediu al Serviciului de Evidența Persoanelor și al Casei Căsătoriilor de la Bucecea. Primarul, apel către angajați la respect și empatie față de localnici

Postat cu 4 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Administratie
A fost inaugurat noul sediu al Serviciului de Evidența Persoanelor Bucecea și al Casei Căsătoriilor Bucecea. La eveniment au participat, joi, președintele Consiliului Județean Valeriu Iftime, primarul orașului Bucecea, Angel Gheorghiu, senatorul Doina Federovici, prefectul Dan Nechifor, deputatul Marius Budăi. Un sobor de preoți a oficiat o ceremonie religioasă pentru a binecuvânta această clădire în care se află și Serviciul de stare civilă. „Este un moment important pentru counitatea noastră, când ajungem din această funcție vremelnică de primar să întoarcem cumva înapoi din ceea ce ne-au oferit cetățenii prin votul lor de încredere. Iată că sunt lucruri palpabile, care astăzi se văd, cum ar fi această clădire. Inaugurăm acest edificiu, în care se desfășoară activitatea de stare civilă și de evidența populației. […] Această investiție nu putea să fie posibilă fără sprijinul autorităților, atât centrale, prin fondurile PNRR pe care le-am obținut cât și a celor județene, prin cotele care ne revin nouă, cât și din bugetul primăriei, așa mic cum este el”, a precizat primarul Angel Gheorghiu. Investiția a fost de peste 800.000 lei, aportul primăriei fiind de 200.000 lei. Primarul a atras atenția celor care vor lucra în aceste servicii „să respecte cetățeanul și să arate empatie față de cei care intra în această clădire pentru că la urma urmei toți suntem plătiți din banii acestor localnici”. Urmareste-ne pe Google News
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Administratie
Administratie

VIDEO A fost inaugurată și Primăria orașului Bucecea. Clădirea refăcută atât pe interior, cât și pe exterior

Primăria orașului Bucecea a fost inaugurată, joi, la peste un an după ce a intrat într-un proces de reabilitare și modernizarea. Clădirea a fost reabilitată atât pe exterior, cât și pe interior, în baza unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Deși nu a fost făcută o ceremonie oficială de inaugurare, noua primărie a fost vizitată, joi, de senatoarea Doina Federovici, de deputatul Marius Budăi, de .

Administratie

Autoritățile din Botoșani, în alertă din cauza avertizărilor meteo și hidrologice. Ce măsuri au fost luate

Având în vedere avertizarea meteorologică de tip Cod portocaliu de averse importante cantitativ și cele hidrologice de tip Cod portocaliu și galben de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia, autoritățile din județul Botoșani sunt în stare de alertă. Toate instituțiile cu responsabilități în gestionarea situațiilor de urgență sunt pregătite să intervină pentru protejarea populației și a bunurilor acesteia. Prefectul județului, Dan Nechifor, a convocat astăzi o ședință extraordinară a .

Administratie

Post de consilier la Primăria Botoșani scos la concurs. Salariul brut este începând de la 6.072 lei

Primăria municipiului Botoșani organizează, pe 19 august, concurs pentru ocuparea unei funcţii publice de execuție vacante din cadrul Serviciului Patrimoniu. Este vorba de o funcție de consilier clasa I grad profesional principal în cadrul Serviciului Patrimoniu, Compartiment Administrare Fond Locativ și Spații cu altă destinație. Salariul brut lunar începe de la 6.072 lei, în funcţie de vechimea în muncă, conform Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. .

Administratie

Situație revoltătoare! O stradă din Botoşani, asfaltată de curând şi aflată în garanţie, a fost spartă de nu mai puţin de 13 ori

Situație revoltătoare în municipiul reşedinţă de judeţ. O stradă din Botoşani, asfaltată de curând şi aflată în garanţie, a fost spartă de nu mai puţin de 13 ori. Primarul Cosmin Andrei spune că strada este afectată din zece în zece metri de avarii şi că, chiar dacă sunt aplicate plombe, ea nu va mai arată niciodată ca o stradă cu covor asfaltic de la un capăt la celălalt. „Asfaltăm străzi .

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

21:00

VIDEO Scandal cât casa într-o comună din Botoșani. Două surori se ceartă pentru un petic de pământ

Scandal de la pământ într-o comună din județul Botoșani! Două surori, din șapte frați, se ceartă pentru un petic de pământ. Adriana, de 64 de ani, o acuză pe sora sa mai mare, Paraschiva, că ar fi luat grădina moștenită de la părinți abuziv, fără a avea documente. Casa părintească a rămas Adriana, după ce părinții au lăsat-o cu acte moștenire, în satul Dracșani, comuna Sulița. Femeia are șapte copii
Image Description

20:58

Tractorul unui fermier din Botoșani, scos la vânzare. Utilajul este un John Deere fabricat în 2020

Tractorul unui fermier din județul Botoșani a fost scos la vânzare prin intermediul executorului judecătoresc Sînziana Secrieru. Este vorba de un John Deere fabricat în 2020 care aparține Întreprinderii Individuale Livadariu M. Valea din comuna Vorona, care are o datorie către BNP Paribas Leasing Solutions IFN S.A București. Utilajul este scos la vânzare la un preț de 141.628,74 lei cu TVA ( din care suma de 119.015,75 lei reprezentand 100%
Image Description

19:48

VIDEO Centru de Sănătate Mintală din Botoșani, modernizat cu bani europeni. La cât se ridică investiția

Centrul de Sănătate Mintală (CSM) din strada Miorița din municipiul Botoșani va fi modernizat cu bani europeni. Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”, Corneliu Prepeliță, contractul de finanțare a fost deja semnat și a fost lansată și licitația publică. „Având în vedere încheierea contractului de finanțare pe fonduri europene, având ca obiect proiectare, execuție, reabilitare și modernizare dotare CSM Miorița, un contract în valoare totală de 13.615.304 lei. Este
Image Description

18:58

Țigări și alcool „fără acte”, descoperite la control. Polițiștii de frontieră au aplicat amenzi de 10.000 de lei

Polițiștii de frontieră botoșăneni au depistat, în urma unor controale desfășurate marți, 16 iulie, mai multe produse accizabile pentru care nu existau documente de proveniență. Băuturile alcoolice și țigările au fost confiscate, iar cei doi șoferi prinși cu marfa ilegală au fost amendați. Primul caz a fost înregistrat în jurul orei 15.20, în localitatea Cucuteni. Un echipaj al Poliției de Frontieră din cadrul Serviciului Teritorial Botoșani a oprit un autoturism
Image Description

18:57

VIDEO A fost inaugurată și Primăria orașului Bucecea. Clădirea refăcută atât pe interior, cât și pe exterior

Primăria orașului Bucecea a fost inaugurată, joi, la peste un an după ce a intrat într-un proces de reabilitare și modernizarea. Clădirea a fost reabilitată atât pe exterior, cât și pe interior, în baza unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Deși nu a fost făcută o ceremonie oficială de inaugurare, noua primărie a fost vizitată, joi, de senatoarea Doina Federovici, de deputatul Marius Budăi, de
Image Description

Recente din Romania

-
-

21:15

- Dambovita - TITU: Razii și verificări ale polițiștilor, soldate cu peste 150 de sancțiuni contravenționale!

La data de 15 iulie a.c., în intervalul orar 14:00-20:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu, împreună cu polițiștii Secției nr. 13 Poliție Rurală Titu au desfășurat o acțiune pentru diminuarea numărului de accidente rutiere, prevenirea faptelor antisociale și combaterea ilegalităților pe linie de deșeuri periculoase și nepericuloase. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat, în cele 6 ore dedicate derulării acțiunii, 153 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora depășind
Image Description

21:09

- Constanta - Semnal de ALARMĂ la Eforie: Doi adolescenți și-au făcut praf genunchii după ce s-au lovit de stabilopozi. Ce transmit salvamarii

Într-o postare publică, salvamarii atrag atenția asupra unui caz concret petrecut astăzi, pe plaja din Eforie: „Astăzi, doi adolescenți au trecut de balizele de siguranță din apă și s-au lovit de stabilopozi. S-au rănit destul de serios la genunchi și au avut nevoie de îngrijiri medicale la punctul de prim ajutor. Balizele NU sunt opționale. Ele sunt semafoarele mării! Vă arată până unde este sigur să înotați! Vă rugăm să
Image Description

21:06

- Buzau - Muncitorilor li s-a cerut să lucreze toată noaptea

Reporterul buzoienii.ro s-a întors în urmă cu câteva minute de la sensul giratoriu de la Buzău dintre E85 și autostrada A7 spre București: Deși până la această oră nu s-a emis nicio comunicare oficială, turcii de la Nurol vor să deschidă mâine (vineri) lotul dintre Buzău și Stâlpu în ideea că, tot mâine, se va inaugura și lotul Stâlpu – Mizil (constructor Coni Trace). La această oră echipa de muncitori
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete