Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare tip cod galben de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani valabilă astăzi, între orele 12:00-23:00. În intervalul menționat se vor semnala intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 60…70 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni (1-2 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp, iar pe arii restrânse de peste 30 l/mp. Evoluţia fenomenelor meteorologice prognozate este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al ISU Botoșani. Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite să intervină, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor. – fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți; – nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt; – parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate; – îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale; – nu atingeți firele căzute la pământ; – curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale; – nu aruncați gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei. Reamintim că, până mâine la ora 10:00, județul Botoșani se afla sub incidența unui COD PORTOCALIU de caniculă. În acest interval, temperaturile maxime vor urca până la 36 – 38° C. Specialiștii atrag atenția că indicele temperatură-umezeală va atinge sau depăși ușor pragul critic de 80 de unități, ceea ce amplifică disconfortul termic resimțit de populație. – deplasați-vă doar în primele ore ale dimineții sau seara, preferabil prin zone umbrite, alternând mersul cu pauze de repaus.; – evitați aglomerațiile, expunerea directă la soare și efortul fizic intens, în special între orele 11:00 și 18:00; – purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare; – mâncați cât mai multe fructe și legume și evitați alimentele bogate în grăsimi; – consumați zilnic 1,5 – 2 litri de lichide, preferabil apă, ceaiuri ușoare sau sucuri naturale, la temperatura camerei; – evitaţi băuturile ce conţin alcool, cofeină sau zahăr; – mențineți legătura cu persoanele vârstnice din familie: verificați starea lor de sănătate și oferiți-le ajutor, dacă este nevoie; – nu lăsaţi copiii / animalele de companie singuri/singure în autoturisme; – creați un mediu răcoros în locuință, pentru a nu suprasolicita organismul. Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore
Doi copii și părinții acestora au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în această după-amiază, pe strada Calea Națională din municipiul Botoșani, în apropiere de Poliția Rutieră. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani cu o autospecială de descarcerare și una de stingere, un echipaj de prim ajutor SMURD, dar și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de
.
Curtea de Apel Suceava a pronunțat, astăzi, 8 iulie, sentința definitivă în cazul uneia dintre cele mai șocante crime din ultimii ani comise în județul Botoșani. Marius Florin Strat, bărbatul acuzat că a ucis cu o violență extremă o femeie de 46 de ani și pe fiica acesteia, în vârstă de 14 ani, a fost condamnat definitiv la detențiune pe viață. Crima a avut loc în noaptea de 3 spre
.
Judecătorii Tribunalului Botoșani s-au reunit în Adunare Generală pentru a adopta o poziție oficială față de intențiile Guvernului privind modificarea statutului magistraților. În cadrul ședinței, condusă de președintele instanței, judecătorul Lucian Ionuț Brânzac, cei 16 magistrați prezenți și-au exprimat „îngrijorarea unanimă” față de măsurile anunțate în programul de guvernare, vizând salariile și condițiile de pensionare din sistemul judiciar. Ei acuză lipsa unei consultări reale și avertizează că aceste modificări ar
.
O delegație oficială a Raionului Sîngerei din Republica Moldova a efectuat astăzi o vizită de lucru la Botoșani pentru a deschide noi direcții de colaborare între cele două administrații. Delegația moldoveană a fost compusă din Cristian Cainarian, președintele Raionului Sîngerei, Aliona Baltag, șefa Centrului de Sănătate Sîngerei, și Vitalie Tabarcea, directorul Spitalului Raional Sîngerei. Gazda întâlnirii a fost vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Constantin Bursuc, alături de alți oficiali locali –
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.