Peste 100 de botoșăneni au fost informați, zilele trecute, despre regulile esențiale pentru o deplasare în siguranță cu bicicleta sau trotineta electrică, în cadrul unei campanii de educație rutieră desfășurate de polițiștii Biroului Rutier din municipiu. Acțiunile preventive s-au derulat în zone intens frecventate de utilizatori ai mijloacelor alternative de transport – Pietonalul Unirii, Parcul „Mihai Eminescu” și Parcul „Curcubeului”. Polițiștii au interacționat direct cu cetățenii, oferindu-le explicații clare despre legislația rutieră aplicabilă bicicliștilor și trotinetiștilor, precum și recomandări pentru evitarea incidentelor neplăcute în trafic. Campania a inclus distribuirea a peste 100 de pliante informative și demonstrații practice realizate cu ajutorul autolaboratorului de educație rutieră – un instrument modern, interactiv, conceput pentru a transmite eficient noțiuni esențiale privind comportamentul preventiv în trafic. Scopul principal al activităților a fost reducerea riscului de accidente rutiere în rândul acestor categorii vulnerabile de participanți la trafic, într-un context în care tot mai mulți botoșăneni aleg mijloacele de transport ecologice, iar incidentele soldate cu răniți s-au înmulțit pe străzile municipiului.
Un bărbat în vârstă de 25 de ani, căutat de autoritățile din Germania pentru o infracțiune gravă, a fost capturat de polițiștii botoșăneni în urma unei operațiuni desfășurate pe raza județului. Borcoi Vale Adrian, urmărit internațional și inclus în categoria „Most Wanted” de către autoritățile judiciare germane, era vizat de un mandat european de arestare, emis în contextul unei acuzații de viol comis cu un grad ridicat de violență, fapta
.
Soţii maramureşeni Stan Ioan Pătraș și Ana Maria au organizat un atelier la Zilele Nordului. Aceştia au dezvăluit taine ale realizării crucilor colorate cu versuri amuzante din Cimitirul Vesel. Unul dintre atelierele organizate anul acesta la Darabani, la Zilele Nordului, a fost cel susținut de doi artiști maramureșeni. Aceştia reprezintă a treia generație a meșterilor care s-au ocupat în timp de construcția crucilor din lemn din Cimitirul Vesel de la
.
În mijlocul atmosferei efervescente de festival, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au derulat, sâmbătă după-amiază, o acțiune de informare dedicată tinerilor și comercianților, în cadrul campaniei „Adolescență fără alcool, energizante și țigări!”. Inițiativa a avut loc în perimetrul Festivalului „Zilele Nordului”, organizat în Poiana Teioasa. Campania vizează prevenirea și combaterea vânzării sau oferirii de produse interzise minorilor – băuturi alcoolice, energizante și produse din tutun – și
.
După cinci zile grele, trăite în noroi, lacrimi și disperare, pompierii botoșăneni și-au încheiat, sâmbătă după-amiază, misiunea de salvare în localitatea Broșteni, județul Suceava, o comunitate greu încercată de furia apelor. Sub cerul întunecat, cu bocanci scufundați în mâl și inimile deschise către suferința oamenilor, cei 15 salvatori trimiși din Botoșani au curățat urmele dezastrului din 31 de case, anexe și gospodării. Pe străzile Neagra, Mihai Băcescu, Ion Grintescu și
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.