Sfintirea Bisericii și a Casei-muzeu de la Ipotesti: Istorie tumultoasă și controverse
În data de 22 septembrie 1940, Biserica și Casa-muzeu Eminescu din Ipotesti au fost sfințite, marcând o etapă de aparentă stabilitate și progres. Însă, războiul și ulterior instaurarea regimului socialist în deceniul respectiv au adus schimbări majore în perspectivă.
De la bun început, arhitectura și construcția casei caminarului Eminovici au fost subiectul unor controverse. Președintele comitetului de inițiativă, profesorul Petru Irimescu, simțind presiunea criticilor apărute în ziarele din Capitală, a simțit nevoia să explice situația. Într-o declarație, Irimescu menționa: „Neputând să reconstruim în forma ei veche casa caminarului Eminovici, am convenit totuși să clădim o casă nouă din material bun, respectând planul vechiu." El a subliniat că scopul era de a crea un loc cultural, și nu neapărat un muzeu, dat fiind că obiectele de valoare aparținuseră Academiei Române.
Refuzând să vadă utilitatea unui muzeu, Petru Irimescu a respins chiar și oferta de a achiziționa ceasul lui Eminescu, considerând că acesta nu ar fi avut ceasuri de aur. Aceasta apare pentru prima dată în presa vremii, subliniind scepticismul său față de autenticitatea obiectului oferit.
Casa, în opinia lui Irimescu, putea foarte bine să servească drept sediu al unui cămin cultural cu bibliotecă. Sala dedicată poetului conținea fotografii, stampe, și fotocopii de manuscrise. Cu toate acestea, apelurile lansate în presa din Capitală pentru a aduna mai multe vestigii au rămas în mare parte fără răspuns.
În 1942, diferite vizite au conturat imaginea muzeului de la Ipotesti. Slăt. Nicu Tudor descrie casa poetului ca fiind renovată și modernizată, însă fără elementele care ar fi amintit de inspirația poetului. Casa părea "anostă", iar elementele expuse erau acoperite de praf și neglijate.
În același an, lt.col. Victor Maescu a pus piatra fundamentală la o școală primară în Ipotesti, semnalând o intenție de dezvoltare educațională alături de muzeu. Însă aceste inițiative contrastau cu starea generală a locului, care, în opinia contemporanilor, cădea în uitare și neglijare.
În următorii ani, presa a continuat să reflecte asupra stării precare a muzeului. Cezar Petrescu, de exemplu, a rememorat eforturile lipsite de succes de a crea un muzeu adecvat, menționând cum obiectele și inițiativele s-au pierdut în timp. De asemenea, el a subliniat necesitatea unui muzeu mic și cald, care să reflecte climatul și atmosfera în care s-a format geniul poetului.
În primele zile ale anului 1950, revista "Viața Românească" a dedicat un număr aniversar centenarului nașterii lui Mihai Eminescu, marcând astfel o schimbare de perspectivă asupra moștenirii poetului. Acest număr a inclus articole semnate de Geo Dumitrescu și Ben. Corlaciu, care au adus în prim plan necesitatea reevaluării și conservării adecvate a patrimoniului literar și cultural asociat cu Eminescu.
Astfel, documentele și relatările vremii conturează o imagine contrastantă a muzeului de la Ipotesti, evidențiind atât eforturile de conservare ale memoriei poetului, cât și provocările și neglijențele cu care aceste eforturi s-au confruntat de-a lungul timpului.
(Va urma)
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
