Serie neagră de incendii în Botoșani. Gospodării, un bloc și tone de furaje mistuite de flăcări
Inapoi

Serie neagră de incendii în Botoșani. Gospodării, un bloc și tone de furaje mistuite de flăcări

Postat cu 4 ore în urmă

Update cu 3 ore în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Actualitate
Trei incendii de amploare au avut loc în județul Botoșani în ultimele zile, punând în alertă autoritățile. Pompierii militari și voluntari au intervenit contracronometru pentru a limita pagubele și a salva vieți. Cauzele – de la neglijență, la suspiciuni de incendiere intenționată. Sâmbătă seară, o anexă gospodărească din localitatea Stâncești a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile. Incendiul s-a extins rapid pe o suprafață de circa 40 de metri pătrați. La fața locului au intervenit cu promptitudine echipajele Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, sprijinite de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Mihai Eminescu. Pompierii au reușit să împiedice propagarea flăcărilor către alte construcții din gospodărie. Intervenția a durat aproximativ o oră. Pentru prevenirea unor incidente similare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani reamintește importanța întreținerii corespunzătoare a coșurilor de fum: verificarea periodică a integrității acestora, curățarea funinginii și evitarea contactului cu elemente combustibile. Un alt incendiu puternic a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o gospodărie din localitatea Păun. Alarma s-a dat puțin după ora 21, când flăcările au cuprins un depozit de furaje. Pompierii Gărzii de Intervenție Ștefănești, alături de Serviciul Voluntar Mihălășeni, au acționat cu două autospeciale pentru a limita extinderea incendiului către alte construcții și spre casă. Aproximativ zece tone de fân au fost distruse, dar intervenția promptă a echipajelor a salvat casa și un al doilea depozit de furaje. Intervenția a durat mai bine de două ore, fiind necesară verificarea fiecărui metru pătrat pentru prevenirea reaprinderii. Cauza probabilă a incendiului: acțiune intenționată. Poliția a preluat cazul pentru continuarea cercetărilor. Cel mai grav incident s-a produs duminică dimineață în localitatea Victoria, comuna Hlipiceni, unde acoperișul unui bloc a luat foc, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit. Incendiul s-a manifestat violent, pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați, generând degajări mari de fum. Intervenția a mobilizat patru echipaje din Trușești, Botoșani și Flămânzi, inclusiv o autospecială de salvare și lucru la înălțime, precum și Serviciile Voluntare din Hlipiceni și Todireni. În sprijin a venit și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. În momentul izbucnirii incendiului, șapte persoane se aflau în clădire – cinci locatari și două persoane care lucrau la parter. Toți au reușit să iasă în siguranță. Trei dintre aceștia au primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând transportul la spital. Incendiul a afectat grav acoperișul clădirii și tavanele celor patru apartamente de la etajul I. Terasa barului aflat la parter a suferit daune, din cauza căderii unor elemente de construcție. Pagubele materiale sunt semnificative, însă au fost salvate bunurile din apartamente și marfa din cele două magazine și barul situate la parter. Intervenția a durat peste patru ore, desfășurându-se în condiții dificile din cauza materialelor combustibile – textile, mase plastice și carton. ISU Botoșani reiterează necesitatea respectării normelor de siguranță în exploatarea instalațiilor electrice. Printre recomandările de bază – evitarea improvizațiilor, verificarea periodică a echipamentelor și utilizarea exclusivă a serviciilor autorizate pentru intervenții tehnice. Pentru informarea populației, autoritățile recomandă accesarea platformei fiipregatit.ro, unde se regăsesc ghiduri utile privind comportamentul în situații de urgență.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Periculos și fugar! Un botoșănean bănuit de viol, aflat pe lista „Most Wanted”, a fost capturat de polițiști

Un bărbat în vârstă de 25 de ani, căutat de autoritățile din Germania pentru o infracțiune gravă, a fost capturat de polițiștii botoșăneni în urma unei operațiuni desfășurate pe raza județului. Borcoi Vale Adrian, urmărit internațional și inclus în categoria „Most Wanted” de către autoritățile judiciare germane, era vizat de un mandat european de arestare, emis în contextul unei acuzații de viol comis cu un grad ridicat de violență, fapta .

Actualitate

Secrete ale meşterilor de la Săpânţa, aduse la Zilele Nordului

Soţii maramureşeni Stan Ioan Pătraș și Ana Maria au organizat un atelier la Zilele Nordului. Aceştia au dezvăluit taine ale realizării crucilor colorate cu versuri amuzante din Cimitirul Vesel. Unul dintre atelierele organizate anul acesta la Darabani, la Zilele Nordului, a fost cel susținut de doi artiști maramureșeni. Aceştia reprezintă a treia generație a meșterilor care s-au ocupat în timp de construcția crucilor din lemn din Cimitirul Vesel de la .

Actualitate

Campanie de prevenire la „Zilele Nordului” – Alcoolul, energizantele și țigările nu te fac mare

În mijlocul atmosferei efervescente de festival, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au derulat, sâmbătă după-amiază, o acțiune de informare dedicată tinerilor și comercianților, în cadrul campaniei „Adolescență fără alcool, energizante și țigări!”. Inițiativa a avut loc în perimetrul Festivalului „Zilele Nordului”, organizat în Poiana Teioasa. Campania vizează prevenirea și combaterea vânzării sau oferirii de produse interzise minorilor – băuturi alcoolice, energizante și produse din tutun – și .

Actualitate

Pompierii botoșăneni, speranță printre ruine. Misiunea din Broșteni s-a încheiat, dar ecoul suferinței rămâne

După cinci zile grele, trăite în noroi, lacrimi și disperare, pompierii botoșăneni și-au încheiat, sâmbătă după-amiază, misiunea de salvare în localitatea Broșteni, județul Suceava, o comunitate greu încercată de furia apelor. Sub cerul întunecat, cu bocanci scufundați în mâl și inimile deschise către suferința oamenilor, cei 15 salvatori trimiși din Botoșani au curățat urmele dezastrului din 31 de case, anexe și gospodării. Pe străzile Neagra, Mihai Băcescu, Ion Grintescu și .

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

13:50

Periculos și fugar! Un botoșănean bănuit de viol, aflat pe lista „Most Wanted”, a fost capturat de polițiști

Un bărbat în vârstă de 25 de ani, căutat de autoritățile din Germania pentru o infracțiune gravă, a fost capturat de polițiștii botoșăneni în urma unei operațiuni desfășurate pe raza județului. Borcoi Vale Adrian, urmărit internațional și inclus în categoria „Most Wanted” de către autoritățile judiciare germane, era vizat de un mandat european de arestare, emis în contextul unei acuzații de viol comis cu un grad ridicat de violență, fapta
Image Description

13:45

Tânăr violent, escortat în Penitenciarul Botoșani. Cât va sta Gabriel după gratii

Un tânăr violent a fost dus sub escortă în Penitenciarul Botoșani. Gabriel Căldărariu, de 27 de ani, a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani și 4 (patru) luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de ”lovirea sau alte violențe” și „lipsirea de libertate în mod ilegal ”. În baza Mandatului de executare a pedepsei închisorii, lucrătorii din cadrul Poliției mun. Vatra Dornei – Biroul de Investigații Criminale au efectuat
Image Description

13:36

Secrete ale meşterilor de la Săpânţa, aduse la Zilele Nordului

Soţii maramureşeni Stan Ioan Pătraș și Ana Maria au organizat un atelier la Zilele Nordului. Aceştia au dezvăluit taine ale realizării crucilor colorate cu versuri amuzante din Cimitirul Vesel. Unul dintre atelierele organizate anul acesta la Darabani, la Zilele Nordului, a fost cel susținut de doi artiști maramureșeni. Aceştia reprezintă a treia generație a meșterilor care s-au ocupat în timp de construcția crucilor din lemn din Cimitirul Vesel de la
Image Description

12:40

FOTO Patru minori duși la audieri după perchezițiile de la blocurile din zona Cișmea

Patru minori au fost duși la audieri, sâmbătă, după perchezițiile de la blocurile din zona Cișmea, din municipiul Botoșani. Doi dintre aceștia ar fi suspecți în cazul distrugerilor apartamentelor. Reamintim că o razie de amploare a avut loc, sâmbătă dimineață, în municipiul Botoșani. Polițiștii botoșăneni au desfășurat o razie în zona Cișmea, din municipiul Botoșani, împreună cu reprezentanți ai S.C. Locativa și jandarmi, pentru verificarea legalității persoanelor care locuiesc în
Image Description

12:33

Frații din Botoșani care nu au avut niciun prieten alături de ziua lor. „Nu au prieteni care să-i caute, cu care să petreacă, să râdă”

Doi frați dintr-o familie din Botoșani și-au petrecut ziua de naștere cu mama. Așa cum o fac de 20 de ani. Alex și Adi și-ar dori să aibă petreceri sau măcar să fie felicitați de prieteni de ziua lor, însă, din păcate, mama mărturisește că nimeni nu își dorește să fie prieten cu ei pentru că au autism. „O săptămână foarte grea. Fără mașină, dusă la service, evaluări pentru reînnoirea
Image Description

Recente din Romania

-
-

14:18

- Dambovita - Șofer rănit într-un accident rutier pe raza localității Văcărești!

La data de 2 august a.c., în jurul orei 09:25, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Văcărești. Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 36 de ani, din Perșinari, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 721, în localitatea Văcărești, în intersecția cu DJ 722, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare
Image Description

14:14

- Timis - FOTO. Malurile Begăi, neîncăpătoare pentru miile de oameni veniți să vadă „Acqua Forte Parade”

Sâmbătă, în cea de-a doua zi a manifestărilor prilejuite de evenimentul comun Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration, după concertele susținute de Blazzaj, Minelli și MIKA, distracția s-a mutat pe Bega în zona Flora. Malurile canalului au fost neîncăpătoare pentru miile de oameni veniți să vadă un spectacol unic: „Acqua Forte Parade” creat de celebra companie franceză Ilotopie. Francezii au transformat apele canalului Bega într-o scenă vie, unde realitatea a
Image Description

14:10

- Buzau - Echipa „CineLit Creators” concurează pentru Premiul de Popularitate la Boovie 2025

Echipa „CineLit Creators” a Liceului Teoretic de Informatică „Alexandru Marghiloman” din Buzău a făcut valuri la festivalul internațional de book-trailere „Boovie 2025” și are nevoie de sprijinul nostruîn competiția pentru Premiul de Popularitate, acordat pe baza voturilor publicului. Elevii buzoieni concurează pentru mult râvnitul premiu unde fiecare Like, Share și Subscribe contează. Trailerul cu care participă este inspirat de volumul „Potențial ascuns” („Hidden Potential: The Science of Achieving Greater Things”)
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete