Duminică, românii vor alege un nou președinte. Dar, înainte de a pune ștampila pe buletinul de vot, trebuie să știm un lucru esențial: ce poate face și ce nu poate face un președinte? Unii candidați promit multe, dar nu toate promisiunile sunt realizabile din postura de președinte. De exemplu, George Simion a promis în campania din toamnă apartamente vândute la prețuri mici – dar asta nu ține de atribuțiile unui președinte! Astfel, preşedintele nu conduce Guvernul, nu dă legi și nu poate majora pensii sau salarii, dar are atribuții importante în alte domenii. Haideți să vedem mai concret ce poate face Președintele României și ce nu. În primul rând președintele este garantul Constituției, iar asta înseamnă că el trebuie să vegheze ca toate regulile fundamentale ale țării – adică legile din Constituție – să fie respectate. Faptul că apără independența și integritatea țării înseamnă că președintele are rolul de a proteja România de orice amenințare, fie ea militară, politică sau economică. Dacă alt stat ar încerca să influențeze deciziile României sau să îi încalce granițele, președintele, ca șef al armatei și reprezentant internațional, trebuie să reacționeze pentru a apăra țara. De asemenea şeful statului ajută la funcționarea corectă a statului. Asta înseamnă că președintele are un rol de mediator – adică trebuie să ajute instituțiile (Parlament, Guvern, Justiție) să colaboreze, mai ales când apar blocaje sau conflicte. De exemplu dacă Parlamentul și Guvernul nu se înțeleg și se creează o criză politică, președintele trebuie să intervină, să aducă părțile la masa dialogului și să găsească soluții pentru ca țara să nu rămână blocată. Preşedintele joacă rol de mediator şi între cei care conduc statul (Parlament, Guvern, instituții) și cetățeni. Acesta nu trebuie să țină partea unei singure tabere, ci să asculte nemulțumirile sau nevoile oamenilor și să le transmită autorităților, ajutând astfel la găsirea de soluții. De exemplu dacă în societate apar mari proteste pentru o lege considerată nedreaptă, președintele nu poate să ignore asta. Rolul lui este să cheme autoritățile la dialog, să spună ce probleme semnalează cetățenii și să ceară corectarea situației. Una dintre atribuţiile principale pe care le are şeful statului este aceea că promulgă legi. Ce înseamnă asta? Preşedintele semnează o lege adoptată de Parlament, pentru ca aceasta să devină oficială și să intre în vigoare. De exemplu dacă Parlamentul votează o lege privind educația, președintele o semnează pentru a deveni lege aplicabilă. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire. Acesta poate cere şi reexaminarea unei legi. Dacă nu e de acord cu ce prevede un act normativ, preşedintele îl poate trimite înapoi la Parlament o singură dată pentru revizuire. De exemplu, dacă o lege privind taxele este considerată nedreaptă sau neclară, președintele poate cere Parlamentului să o corecteze. Şeful statului poate sesiza şi Curtea Constituțională dacă crede că o lege încalcă Constituția, iar judecătorii constituționali trebuie să o verifice. De exemplu, dacă că o lege limitează prea mult libertatea de exprimare, președintele poate cere Curții Constituționale să o oprească. Este de asemenea important de menţionat că președintele nu poate bloca definitiv o lege bună votată de Parlament, doar poate încerca să corecteze problemele înainte ca aceasta să intre în vigoare. În ceea ce privește justiția, președintele României are câteva atribuții importante, dar rolul său nu este de a interveni direct în procesul judiciar sau în soluționarea cazurilor individuale. Președintele numeşte judecătorii Curții Constituționale, dar aceste numiri sunt făcute la propunerea altor autorități, cum ar fi Parlamentul sau Camera Deputaților. De asemenea şeful statului are dreptul de a numi procurorul general al României, șeful Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și alți procurori-șefi, dar acest proces se face pe baza propunerilor făcute de Ministrul Justiției. Președintele are un rol în numirea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care garantează independența justiției. De asemenea, numește șefii unor instanțe superioare. Președintele poate desemna un judecător pentru a ocupa funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Şeful statului poate acorda grațierea unei persoane condamnate penal, adică poate decide să o ierte de pedeapsă, în anumite condiții legale. Dacă o persoană condamnata are o boală gravă, președintele poate decide să o grațieze, iertându-i o parte din pedeapsă. În ceea ce priveşte guvernarea, preşedintele are şi aici un rol importnat. Acesta poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită. De asemenea, acesta desemnează un prim-ministru. După alegeri sau după ce un Guvern cade, președintele propune o persoană pentru funcția de premier în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. Această persoană trebuie să obțină votul Parlamentului. Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru. Tot şeful statului numeşte și revocă miniștrii, însă nu decide singur cine sunt miniștrii. El doar semnează decizia, după ce premierul propune numele. De exemplu, dacă prim-ministrul vrea să schimbe ministrul Sănătății, președintele trebuie să semneze numirea sau revocarea, nu poate refuza fără motiv serios. Preşedintele poate participa şi la ședințele Guvernului – mai ales atunci când se discută despre lucruri foarte importante, cum ar fi politica externă, apărarea țării sau siguranța publică. De exemplu, în caz de criză militară, președintele poate merge la ședința Guvernului pentru a coordona răspunsul statului. Preşedintele României poate să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Este important de menţionat că președintele nu se substituie Guvernului, nu poate împiedica Guvernul să adopte actele juridice pe care dorește să le adopte și nici nu-l poate obliga să ia măsuri contrare voinței acestuia. În ceea ce priveşte relaţia cu Parlamentul, președintele trebuie să colaboreze cu cele două camere, dar fiecare are atribuțiile sale. Președintele nu poate conduce Parlamentul, dar poate influența momente importante ale vieții politice. Astfel, potrivit legii preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii. Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor. După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură. În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă. În crize grave precum stare de urgență, de exemplu, președintele trebuie să ceară aprobarea Parlamentului pentru măsurile luate. De asemenea, preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional. Curtea Constituțională a decis că art. 90 stabilește competența exclusivă a președintelui în determinarea problemelor de interes național ce se supun referendumului, chiar dacă consultarea Parlamentului este obligatorie. Numai Președintele are dreptul de a decide care sunt problemele de interes național și, în cadrul acestora, de a stabili, prin decret, problema concretă ce se supune referendumului și data desfășurării acestuia. Preşedintele ţării este cel care reprezintă România pe plan extern, merge la întâlniri internaționale, semnează tratate și reprezintă imaginea țării. Preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European în calitate de şef al statului. Această atribuţie poate fi delegată de către Preşedintele României, în mod expres, primului-ministru. Potrivit CCR, un preşedinte poate să traseze liniile viitoare pe care statul le va urma în politica sa externă, practic să îi determine orientarea în planul relaţiilor externe, ţinând cont, desigur, de interesul naţional. O atare concepţie este legitimată de caracterul reprezentativ al funcţiei, Preşedintele României fiind ales de cetăţeni prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Preşedintele semnează tratatele internaționale, dar acestea trebuie apoi aprobate de Parlament. De pildă dacă România încheie un acord cu o altă țară pentru construirea unui pod peste Dunăre, președintele îl semnează, dar tratatul trebuie aprobat de Parlament. Şeful statului numeşte ambasadori şi trimite reprezentanți oficiali ai României în alte țări. Este importat de menţionat că, totuşi, politica externă este un joc de echipă între președinte și Guvern. Cel de deţine fucţia de preşedinte este comandant suprem al armatei – are un rol strategic, mai ales în situații de criză. De exemplu dacă apare un pericol grav la granițele României, președintele poate convoca comandanții militari și poate decide ce măsuri de apărare sunt necesare. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare. Tot el conduce Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) – un organism esențial în luarea deciziilor privind siguranța națională. Dacă România este amenințată de atacuri cibernetice de exemplu, CSAT-ul, condus de președinte, decide cum se apără statul. Cel ce este președinte poate declara starea de urgență sau de asediu – dar trebuie să ceară aprobarea Parlamentului în maximum 5 zile. În caz de cutremur devastator de pildă, președintele poate declara stare de urgență pentru a permite intervenția rapidă a autorităților. Tot preşedintele este cel care conferă decorații și titluri de onoare – recunoaște meritele unor persoane sau instituții, în cazuri speciale, numeşte în funcții publice – în anumite cazuri stabilite de lege.