Un caz medical deosebit a avut loc recent la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, unde un pacient a beneficiat de tratament cu antibiotice în valoare de nu mai puțin de 70.000 de lei. Informația a fost confirmată de managerul spitalului, Corneliu Prepeliță, care a subliniat că medicamentele erau absolut necesare pentru salvarea vieții pacientului. „S-a semnat un referat pentru medicamente și antibiotice foarte scumpe și foarte necesare, în valoare de 70.000 de lei, pentru un singur pacient. Au fost achiziționate”, a declarat managerul Corneliu Prepeliță, într-o conferință de presă. Situația este cu atât mai gravă cu cât infecțiile severe tratate cu antibiotice de ultimă generație devin din ce în ce mai frecvente în spitale, pe fondul consumului excesiv și necontrolat de astfel de medicamente în rândul populației. Cristian Prepeliuc, medic specialist în boli infecțioase în cadrul unității medicale, avertizează că România se confruntă cu o creștere alarmantă a cazurilor de infecții cu bacterii rezistente la tratamentele uzuale. „Este adevărat că problema s-a mai diminuat odată cu introducerea rețetelor speciale pentru antibiotice, care trebuie completate cu toate datele pacientului. Însă, consumul mare de antibiotice fără recomandare medicală a dus la apariția acestor infecții rezistente, care nu mai sunt prezente doar în spitale, ci și în comunitate”, a explicat medicul. Specialiștii trag un semnal de alarmă și fac apel la populație să nu mai ia antibiotice „după ureche”, deoarece automedicația contribuie direct la scăderea eficienței tratamentelor și creșterea costurilor pentru sistemul sanitar.
La Botoșani, pacienții bolnavi de cancer sunt trataţi cu indiferenţă şi au ajuns victimele unui șantier abandonat și ale unei administrații care pare că nu înțelege gravitatea situației. Lucrările la extinderea şi reabilitarea secţiei de Oncologie au început din februarie. De mai bine de trei luni, secția de Oncologie a Spitalului Județean „Mavromati” zace, însă, în paragină. A fost părăsită de constructori și abandonată de autorități. În acest timp, pacienții
.
O femeie, în vârstă de 57 de ani, a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, în urmă cu puțin timp, pe Bulevardul Mihai Eminescu, din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și o ambulanță SMURD. Aceștia au constat faptul că nu erau persoane încarcerate. O
.
Aproape 14.000 de persoane din județul Botoşani nu vor mai beneficia de asigurare de sănătate gratuită începând de vineri, 1 august. Aceștia sunt coasigurați, mai exact persoane aflate în grija unei persoane asigurate, fără venituri proprii și fără să își plătească contribuția la sănătate. Începând de la 1 august însă, coasigurații din Botoşani vor rămâne fără acest drept, potivit noilor măsuri de austeritate. „La categoria soț, soție, părinți fără venituri
.
Reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, ai Consiliului Județean Botoșani și ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani s-au reunit miercuri, pe 30 iulie a.c. la Botoșani, într-o întâlnire tehnică dedicată digitalizării serviciilor publice în regiune. Discuțiile s-au concentrat pe detaliile viitorului apel de proiecte „Dezvoltarea de servicii publice digitale”, ce urmează să fie lansat în cadrul Programului Regional Nord-Est 2021–2027. Proiectul vizează implementarea unei platforme
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.