România este acum pe marginea prăpastiei, iar măsurile pe care premierul Ilie Bolojan este nevoit să le ia sunt de la sine înțelese. Ca om de afaceri, ca parlamentar, ca român, sprijin aceste măsuri în totalitate, pentru că cineva trebuie să facă ordine în țara asta. Nimeni nu vrea înghețări de salarii, creșteri de taxe, dar trebuie să depășim această perioadă și, din păcate, este nevoie și de sacrificiu și cumpătare. Am văzut declarațiile celor din opoziție și mă sperie faptul că ei își doresc să arunce România într-o criză și mai acută prin depunerea moțiunii de cenzură. Această moțiune nu va trece, voi vota împotrivă. Guvernul are nevoie de timp și de orice ajutor. În aceste momente, nu avem nevoie de instabilitate, dar opoziția face ce știe mai bine: circ și iar circ, fără niște idei palpabile, fără soluții, doar cu declarații politicianiste. Doar atât se pricep să facă: să încaseze beneficii și să mintă oamenii. Acesta este punctul de vedere al senatorului OVIDIU JITARU.
Doi copii și părinții acestora au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în această după-amiază, pe strada Calea Națională din municipiul Botoșani, în apropiere de Poliția Rutieră. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani cu o autospecială de descarcerare și una de stingere, un echipaj de prim ajutor SMURD, dar și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de
.
Curtea de Apel Suceava a pronunțat, astăzi, 8 iulie, sentința definitivă în cazul uneia dintre cele mai șocante crime din ultimii ani comise în județul Botoșani. Marius Florin Strat, bărbatul acuzat că a ucis cu o violență extremă o femeie de 46 de ani și pe fiica acesteia, în vârstă de 14 ani, a fost condamnat definitiv la detențiune pe viață. Crima a avut loc în noaptea de 3 spre
.
Judecătorii Tribunalului Botoșani s-au reunit în Adunare Generală pentru a adopta o poziție oficială față de intențiile Guvernului privind modificarea statutului magistraților. În cadrul ședinței, condusă de președintele instanței, judecătorul Lucian Ionuț Brânzac, cei 16 magistrați prezenți și-au exprimat „îngrijorarea unanimă” față de măsurile anunțate în programul de guvernare, vizând salariile și condițiile de pensionare din sistemul judiciar. Ei acuză lipsa unei consultări reale și avertizează că aceste modificări ar
.
O delegație oficială a Raionului Sîngerei din Republica Moldova a efectuat astăzi o vizită de lucru la Botoșani pentru a deschide noi direcții de colaborare între cele două administrații. Delegația moldoveană a fost compusă din Cristian Cainarian, președintele Raionului Sîngerei, Aliona Baltag, șefa Centrului de Sănătate Sîngerei, și Vitalie Tabarcea, directorul Spitalului Raional Sîngerei. Gazda întâlnirii a fost vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Constantin Bursuc, alături de alți oficiali locali –
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.