(continuarea textului publicat în „Monitorul de Botoșani” din 22 aprilie 2024) Din sursele pe care le-am avut la îndemână deducem că prima inițiativă de constituire a unui muzeu la Ipotești pare să fi fost în 1919 și venea din partea unui comitet, instituit la Botoşani, cu sediul la liceul „Laurian“. Cu trimitere la anunțul Comitetului de la Botoșani, ziarul „Universul” (nr. 318 din 11 octombrie 1919, p. 1), constata: „din lunga serie a miniștrilor de instrucțiune publică ce s’a desfășurat în decurs de peste un sfert de veac, nici unu n’a spălat rușinea pe care o constitue lipsa «măcar» a unei școli primare în comuna natală a rătăcitorului geniu care a fost Eminescu”, dar „nici inițiativa particulară n’a găsit necesar să îndrumeze și să determine un gest efectiv oficial sau, nejudecând util să facă acest lucru, n’a luat locul oficialității”. Comitetul propunea restaurarea casei din Ipoteşti, în care să organizeze o „Casă de cetire” și „un muzeu în care să se colecteze tot ce se referă la viața și opera lui Eminescu”. Pe locul casei părintești, comitetul propunea ridicarea unei școli primare, care să poarte numele „Mihai Eminescu”, iar în Botoșani, „pe lângă bustul actual să mai ridice o statuie a poetului”. Anunțul a fost publicat în nr. 210 din 11 octombrie 1919 a ziarului „Mișcarea”, la rubrica „Păreri și fapte” (p. 1), având titlul „În amintirea lui Eminescu”. Inițiativa pare să fi rămas doar inițiativă, căci în 1922 – scrie același ziar „Mișcarea” (nr. 169 din 7 august 1922) – „învăţătorul Cristei din satul Ipoteşti (Botoşani) (…), a instituit un comitet care a luat inițiativa de a transforma această casă într’un muzeu istoric, eminescian”. Comitetul adunase un prim fond de 15000 lei și depunea eforturi ca „inițiativa să devie un fapt real”: se dorea ca „în faţa casei – (…) proprietatea dlui Isăcescu din Botoşani – să se aşeze şi bustul poetului”. Știrea era preluată de „Universul” (nr. 176 din 8 august 1922). Până la faptul real însă era mult. În 1923, nu se schimbase mai nimic. În contextul unei situații similare – de la muzeul din Mărășești – „Universul” (nr. 90 din 7 aprilie 1923) informa: „Patruzeci de cârciumi, şi două jumătăţi de şcoală primară la Mărăşeştii mereu în stare de ruină – unde nici o grindă n’a fost pusă la locul ei, după războiu, – această situaţiune iese din cadrul oricărei comentări posibile, amintind de astfel situaţiuni asemănătoare, din alte părţi, poate că nu ştiaţi că, până mai zilele trecute, localitatea care a avut norocul unic de a vedea pe Eminescu născând în cuprinsul ei – comuna Ipoteşti – n’avea nici un local de şcoală primară.” Situația se schimbase întrucâtva, dar nu suficient. Vizitând casa de la Ipotești, Vasile Gherasim descria într-un număr al gazetei „Cultura Poporului” starea acesteia: „O dărăpănare fără seamăn. Buruieni de tot soiul pe întinsul întregii grădini, odată atât de îngrijite. Biserica plecata pe o coastă stă gata să se răstoarne la prima povară mai grea, de zăpadă sau la primul vânt mai puternic. Iar casa? Ce să mai spun? Mă tem că in clipa când scrii aceste șire, s’a surpat cu desăvârșire. Dacă s-ar îngriji cineva de ea, acuma, cât mai degrabă, s’ar putea salva de distrugere un obiect de mare valoare. S’ar putea face din această casă un loc de pelerinaj, un loc de recreaţie sufletească, astăzi, când bîntue cel mai sălbatec materialism” (reprodus după: „Opinia”, nr. 5013 din 16 februarie 1924). „Leagănul lui Eminescu este acum proprietate a d-lui Gh. Isăcescu din Botoşani. Câţiva intelectuali botoşăneni s’au silit În tot chipul ca să facă din această casă un muzeu în memoria lui Eminescu. Dar n’au reuşit în nici un fel să scoată conacul din manele proprietarului”, scria, în continuare, „Opinia” (nr. 5013 din 16 februarie 1924). Un istoric al acestor demersuri cu prelungiri până la inițiativa lui Iorga de a cumpăra casa, publicat în „Adevărul” (nr. 12424 din 30 iulie 1930), aduce în scenă noi nume și detalii. Comitetul de inițiativă, din care făceau parte: G. Rangli, președinte, Victor Miclescu, Lazăr Theodoru, P. Irimescu, N. Blebea, I.V. Luca și alții, a adunat, prin liste de subscripții, 84.000 lei, însă tratativele u proprietarul moșiei Gh. Isăcescu au rămas fără rezultat. Între timp, casa trece în „proprietatea d-lui dr. Papadopol, medic comunal al oraşului (…), proprietatea dotală a soţiei d-lui dr. Papadopol, ginerele d-lui Isăcescu”. Nici cu doctorul Isăcescu însă comitetul nu ajunge la o înțelegere. Iar proprietarul hotărăște să dărâme casa și, în parte, reușește să facă acest lucru. Între timp, Nicolae Iorga ar fi aflat de situație și „ar fi rugat să se comunice proprietarului că d-sa va căuta să vândă o parte din biblioteca d-sale și cu produsul obținut să se cumpere, plătindu-se bine, casa lui Eminescu”. Orice insistență însă părea a fi zădarnică. Încep manifestările studenților împotriva „sacrilegiului” făcut de doctorul Papadopol, iar „Cercul regional al studenţilor evrei Botoşani” lansează un manifest și „propune iniţiativei cetaţeneşti, înfiinţarea unui fond de cumpărare a ceia ce a rămas din casa lui Eminescu şi deschide lista de subscripție cu un prim fond de 5000 lei” („Adevărul”, nr. 12425 din 31 iulie 1924). Un alt protest, al Societății Academice „România Jună”, este publicat în „Adevărul”, nr. 12427 din 2 august 1924: „Noi, membrii României June cari ne străduim să aşezăm o placă comemorativă pe casa din Viena, unde a locuit şi a scris Luceafărul întemeetorul societăţii noastre, cu nesfârşită durere, ne asociem la protestul puţinilor noştri cărturari, cerând ca ministrul artelor să intervină, cât mai e timp, ca din rămăşiţele acestui lăcaş şi din mormanul de cărămizi, să se restaureze casa genialului poet, transformând-o într’un muzeu naţional, aşa ca în ţările luminate de civilizaţia secolului nostru”. (Va urma) – Ala Sainenco, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”