Înapoi la știri

Lumea literară din nou în doliu: S-a stins din viață renumitul critic literar Alexandru Marcel Dobrescu

20 Jun 2024
4 minute min
Simona Stan

Lumea literară din nou în doliu: S-a stins din viață renumitul critic literar Alexandru Marcel Dobrescu

Lumea literară românească este în doliu după ce renumitul critic literar Alexandru Marcel Dobrescu a încetat din viață. Acesta a murit miercuri, 19 iunie, la vârsta de 77 de ani. Cumunatul său a anunțat cu tristețe vestea: "Am primit o veste foarte tristă din Iași. Alexandru Marcel Dobrescu, unicul frate al lui Valentin și cumnatul meu, profesor universitar și critic literar, s-a stins din viață", a scris o rudă a sa pe rețelele sociale.

Aproapeții au anunțat că slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 22 iunie 2024, la ora 12.30, la Cimitirul Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Iași.

Publicitate

Alexandru Dobrescu a lăsat în urmă o carieră impresionantă ca și critic, istoric literar și publicist. Născut și crescut în Botoșani, el a absolvit școala primară, gimnaziul și Liceul "A.T. Laurian" în acest oraș. Ulterior, și-a continuat studiile la Facultatea de Filologie a Universității "Al.I. Cuza" din Iași, la secția Limba și Literatura Română între anii 1965-1970. Dobrescu a obținut titlul de doctor în filologie cu teza "Maiorescianismul în cultura română" - magna cum laude în 2001.

Dobrescu și-a început cariera ca redactor la revista Cronica (1970-1971), iar apoi a lucrat ca redactor (1971-1990) și redactor-șef (1990-1995) la revista Convorbiri literare. În anii 1985-1990, el a fost profesor la Liceul de Filologie și Istorie "Mihai Eminescu" din Iași. În 1993, a preluat conducerea Editurii Mydo Center.

Cariera sa științifică a inclus și un post de cercetător principal la Fundația Academică "Petre Andrei" (1998-2000), și de asemenea a fost director la Muzeul Municipal din Iași (2000-2004). Alexandru Dobrescu a fost profesor asociat la Universitatea "George Bacovia" din Bacău (2002-2004) și la Universitatea "Petre Andrei" din Iași (2003-2004). În plus, el a ocupat postul de inspector de specialitate la Casa de Cultură din Iași (2004-2008) și a fost redactor-șef la revista Însemnări ieșene începând din 2004. Din 2008, a fost angajat al Filialei Iași a Academiei Române. În septembrie 2012, a fost numit director al Institutului Cultural Român din Paris.

Debutul său publicistic a avut loc în 1969 în revista "Viața studențească". De-a lungul anilor, a colaborat cu numeroase publicații culturale și literare, printre care Adevărul literar și artistic, Alma mater, Astra, Ateneu, Bucovina literară, Contemporanul, Convorbiri literare, Cronica, Dialog, Familia, Flacăra, Luceafărul, Observator cultural, Orizont, Ramuri, România literară, Secolul XX, Steaua, Teatrul, Timpul, Tomis, Tribuna, Vatra și Viața Românească. Cele mai multe dintre articolele sale critice au fost adunate în volumele de jurnalistică literară publicate în perioada 1979-1984 sub titlul de "foiletoane".

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Alte postari din Actualitate
Actualitate

Alergia la soare: Cum o recunoaștem și cum o tratăm?

Odată cu venirea verii și a vremii de plajă, mulți oameni întâmpină probleme de sănătate, precum erupții cutanate și mâncărimi intense, pe care le pot confunda cu arsurile solare. Potrivit medicului dermatolog Maria-Roxana Caunic, aceste simptome pot indica o „alergie la soare”, o reacție exagerată a sistemului imunitar la razele ultraviolete.

Actualitate

Industria ospitalității se confruntă cu o schimbare majoră a modelului de muncă

Industria ospitalității se află într-un impas din cauza deficitului de personal, dar realitatea sugerează o altă direcție, conform unei analize publicate de Raluca Epureanu pe BusinessEdge. Specialiștii din domeniu nu au abandonat profesia, ci au renunțat la modelul de muncă tradițional, optând pentru soluții mai flexibile și adaptabile.

Actualitate

Muzeul de Etnografie Botoșani lansează expoziția „Chipuri ale Sfințeniei”

Muzeul de Etnografie Botoșani va găzdui expoziția „Chipuri ale Sfințeniei” în perioada 16 iulie – 24 august 2026, organizată de Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” în colaborare cu Muzeul Județean Botoșani. Această expoziție reunește lucrări ale elevilor din cadrul profilului Patrimoniu Cultural, inspirate de iconografia bizantină, potrivit monitorulbt.ro.

Actualitate

Operativitate exemplară în salvarea unei femei de 69 de ani în Botoșani

O acțiune rapidă de salvare a avut loc astăzi în municipiul Botoșani, unde o femeie de 69 de ani a fost transferată de urgență la o clinică din Iași după ce a suferit un stop cardio-respirator. Potrivit monitorulbt.ro, pacienta a fost salvată de medicii locali care au intervenit prompt în fața unei situații critice.

Acasa Recente Radio Județe