Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a anunțat lista artiștilor pe care i-a invitat la Botoșani pentru Zilele Municipiului. Edilul are la dispoziție jumătate de milion de lei din bugetul local pentru organizarea evenimentului. Astăzi, primarul Cosmin Andrei a făcut publică lista artiștilor care vor concerta la Zilele Municipiului, festival organizat în debutul campaniei electorale. O parte semnificativă din cei 500.000 de lei alocați pentru acest eveniment vor merge la DJ Aya, Andia, Rico Sanchez & Gipsy Kings Party, Ștefan Bănică, Carla’s Dreams, The Motans și The Urs. Anunțul a fost făcut pe o rețea de socializare, iar reporterii „Monitorul” au încercat ulterior să îl contacteze pe primar pentru a obține mai multe informații cu privire la suma alocată, care a crescut considerabil de la un an la altul, și garanțiile pe care le oferă pentru ca manifestarea să nu fie folosită în scop politic, însă Cosmin Andrei nu a putut fi găsit. Spre exemplu, în 2022, Zilele Orașului au costat 70.000 de lei, în 2023, pentru aceeași manifestare au fost alocați 200.000 de lei. Anul acesta, 500.000 de lei din bugetul local, mai mult decât suma alocată pentru ultimii doi ani, „se vor sparge” pe un moftul al edilului gândit strategic pentru debutul campaniei electorale. Dacă în anii precedenți Zilele Orașului se organizau în perioada sărbătorii „Sfântului Gheorghe”, patronul spiritual al municipiului Botoșani, anul acesta, la propunerea primarului Cosmin Andrei, ar urma să se organizeze în perioada 9-12 mai, imediat după Paștele ortodox. Mai mult, în acel weekend se dă şi startul campaniei electorale oficiale, care începe pe 10 mai. Inițial, pe 28 martie, sesizând posibilitatea folosirii evenimentului în scop electoral, aleșii locali au respins proiectul de hotărâre propus de primar și au încercat să introducă un amendament prin care ar fi amânat Zilele Municipiului după alegerile din 9 iunie. Amendamentul nu a obținut suficiente voturi pentru a putea fi adoptat. Primarul, neînduplecat în dorința sa de a organiza festivalul cu doar o lună înainte de alegeri, exact la debutul campaniei electorale, a convocat rapid o ședință extraordinară a Consiliului Local. Aceasta a avut loc pe 11 aprilie, iar proiectul pentru organizarea Zilelor Municipiului a fost adus din nou în atenție de către Cosmin Andrei, fără nicio modificare, atât în ceea ce privește perioada, cât și suma alocată inițial. Și de această dată s-a încercat introducerea unor amendamente care ar fi amânat festivalul până după alegerile locale, însă nici de această dată nu au trecut. Proiectul integral propus de Cosmin Andrei a trecut, însă, cu 12 voturi pentru, opt consilieri au votat împotrivă, iar trei s-au abținut. Odată cu plecarea lui Marian Murariu din PSD, partidul a pierdut majoritatea în Consiliul Local, însă, de această dată, antreprenorul Maricel Maxim, care a plecat recent din PNL și s-a alăturat recent Forței Dreptei, a ajutat social democrații să aibă suficiente voturi pentru organizarea festivalului în campania electorală. Reporterul „Monitorul” l-a contactat pe Maxim care susține că a făcut această alegere doar în interesul botoșănenilor. „Nu am luat nici un considerent în calcul, pur și simplu așa am simțit că trebuie votat. Eu am susținut și cele două amendamente, numai că nu au trecut și am zis să nu fie cetățenii văduviți de acest eveniment. Mai mult, m-am gândit că parcul Cornișa merită un eveniment pentru a mai revigora activitatea de acolo. Atât, nimic altceva”, a declarat consilierul Maricel Maxim. În acest context, Cătălin Flutur, consilier local și candidat PNL la Primăria Botoșani, a lansat acuzații de șantaj și cumpărare de voturi în Consiliul Local. „Normal că s-a ajuns la a face șantaj pe la anumiți consilieri pentru a obține al 12-lea vot. Noi am tranșat o dată într-o ședință ordinară unde ne-am privit în ochi, nu prin telefon, și nu s-a votat. Au mai băgat o dată aceeași Hotărâre de Consiliu, dar să nu ne vedem la ochi, online, și au obținut 12 voturi. Nu știu cum le-au obținut, dar e clar că au cumpărat un consilier. Tocmai a plecat domnul Murariu (n.r. de la PSD) care s-a exprimat clar că erau forțați să voteze și au multe Hotărâri de Consiliu luate în necunoștință de cauză care le va aduce deservicii pecuniare chiar. O să fie un joc interesant până în luna octombrie”, a declarat Cătălin Flutur, consilier local PNL. Contactată de reporterii „Monitorul”, consilierul USR Raluca Curelariu și-a manifestat, de asemenea, nemulțumirea în legătură cu perioada aleasă și a catalogat inițiativa ca fiind campanie electorală disimulată. „Ce mă frapează pe mine cel mai tare e faptul că insistă să facă campanie electorală pe bani publici. Era corect ca acest festival să fie după alegeri, domnul primar și unii consilieri au considerat că asta e normalitatea în care ei vor să trăiască, dar nu este normalitatea în care eu vreau să trăiesc”, a spus Raluca Curelariu, consilier din partea USR.
O echipă de control de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a efectuat, marți dimineața, o razie la abatorul unei firme acuzate că nu și-a plătit angajații de trei luni. Conform informațiilor obținute de la ITM Botoșani, inspectoarele au întâmpinat dificultăți în timpul controlului. Deși s-au legitimat la intrare, inspectorii au fost ținuți la poartă minute bune, fără a li se permite accesul.
Situația s-a clarificat abia după ce inspectorii au
.
Consiliul Județean Botoșani a decis astăzi să aloce fonduri pentru infrastructura rutieră în anul 2025, în cadrul unei ședințe ordinare. Suma totală destinată este de 25 de milioane de lei, notează monitorulbt.ro. Din această sumă, 17 milioane de lei vor fi dedicați bugetului propriu al județului, în timp ce 8,087 milioane de lei vor fi redistribuite către unitățile administrativ-teritoriale în funcție de necesitățile comunicate de primari.
Președintele Consiliului Județean, Valeriu Iftime,
.
Inspectorii Direcției de Sănătate Publică Botoșani au efectuat recent controale în zeci de cabinete stomatologice din județ. În urma acestei acțiuni, activitatea a două dintre cabinete a fost suspendată, iar sancțiuni contravenționale au fost aplicate în valoare totală de 39.000 de lei. "Aceste acțiuni de verificare au fost coordonate de Inspecția Sanitară de Stat, sub egida Ministerului Sănătății", notează surse.
Au fost verificate 30 de unități de profil, iar inspectorii au
.
Profesorii care au fost sancționați disciplinar și care se află în perioada de pensionare, dar nu au aviz medical sau au antecedente penale, nu vor putea participa la examenul de Titularizare din 2025. Conform monitorulbt.ro, aceste reglementări sunt parte din noile reguli stabilite pentru concursul național.
Concursul pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar este programat pentru 15 iulie 2025. O schimbare semnificativă față de anii anteriori este scăderea perioadei de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.