Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani, valabilă, de astăzi, de la ora 12:00, până mâine dimineață, la ora 03:00. În perioada menționată vor fi intensificări ale vântului și vijelii (rafale de 60…70 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. Evoluţia fenomenelor meteorologice prognozate este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al ISU Botoșani. Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite să intervină, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor. Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri: – fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți; – nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt; – parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate; – îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale; – nu atingeți firele căzute la pământ; – curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale; – nu aruncați gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei.
Polițiștii de la Biroul Județean de Poliție Transporturi Botoșani, în cooperare cu Jandarmeria și Poliția de Frontieră, au desfășurat la finalul săptămânii trecute o amplă acțiune de control pe luciul de apă al lacului de acumulare Stânca-Costești și pe râul Prut. Verificările au avut loc în perioada 19–20 iulie și fac parte din campania „Safe Waters 2025”, desfășurată la nivel național. Cele mai multe amenzi au fost date pentru nerespectarea
.
Botoşăneanca Simona Radiş, una dintre cele mai talentate sportive ale României, își extinde performanța din barcă și pe scena Bucharest Fashion Week. În perioada 22–23 iulie, Simona Radiș (canotaj) și Sabrina Voinea (gimnastică) vor urca pentru prima dată pe un podium de modă. Se va întâmpla la Bucharest Fashion Week, eveniment la care participă top designeri români, potrivit GSP. Simona Radiş, campioană olimpică la Tokyo 2020 și Paris 2024, deschide
.
Polițiștii botoșăneni continuă lupta pentru siguranța celor mici şi îi învaţă cum să se ferească de abuzuri și trafic de persoane. În perioada 14–20 iulie, aceștia au desfășurat o serie de activități educative și de prevenire în rândul copiilor, în cadrul Campaniei Naționale „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite”, derulată de Direcția Siguranța Școlară și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, în parteneriat cu Asociația „Copiii au talent”. Scopul acțiunii este
.
Rezultatele la proba scrisă din cadrul Concursului Național de Titularizare 2025 au fost publicate luni, 22 iulie, iar cifrele arată că doar 41,76% dintre candidații botoșăneni au reușit să obțină note peste 7, pragul minim necesar pentru angajarea pe perioadă nedeterminată în învățământul preuniversitar. La nivelul județului Botoșani, din cei 724 de candidați cu drept de participare, 632 s-au prezentat în centrele de examen, iar 588 de lucrări au fost
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.