Fumul gros și, în special, mirosul „înecăcios”, i-au făcut pe mulți timișoreni din Calea Lipovei și apropiere să stea cu geamurile închise în mai multe rânduri. Un cititor Tion, care locuiește într-un ansamblu rezidențial de pe strada Constructorilor, ni s-a plâns și nouă de problemă. Sursa a fost deja identificată și, cel puțin în acest caz, nu este vorba despre fabrica de anvelope de lângă Pădurea Verde, ci de Smart Wood. Emisiile fabricii au făcut obiectul mai multor controale ale Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean (GNM-CJ) Timiș. Deși, în general, nu au fost depistate depășiri în privința emisiilor, tot au fost date amenzi și impuse măsuri de conformare. Deși locuitorii se plâng de mirosuri precum cele de plastic sau cauciuc ars, se pare că ar fi vorba doar despre deșeuri din lemn. „I-am amendat. Ultima amendă am dat-o acum două săptămâni, aproximativ. Ideea este că Smart Wood este autorizată să desfășoare activitate aceea acolo, activitatea de prelucrare a lemnului, pe amplasamentul acela din Calea Lipovei, care din păcate este într-o zonă de locuințe. Fumul acela iese din uscător. Uscătorul se alimentează efectiv cu deșeu lemnos. Deșeu lemnos, nu cu altceva. Prin prima autorizație de mediu au fost incuse monitorizări la coș, a efectuat monitorizările cu laboratoare acreditate și nu sunt depășiri. Reclamația rămâne în continuare în atenția noastră. Ideea este că acel uscător noi nu prea avem ce să facem dacă combustibilul este lemn. Este zona de locuințe mult prea aproape. Noi mai vrem să facem suplimentar și alte verificări. (…) Măsuri luăm în continuare, adică investigăm”, a declarat pentru Tion Luci Mușuroi, comisar șef al GNM – CJ Timiș. În aceste condiții, șefa comisariatului recomandă și autorităților locale să ia măsuri în special în zonele mixte. De exemplu, prin certificate de urbanism, care să nu permită construcții re
Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit, vineri, pentru îndepărtarea unor bucăți de tencuială de pe fațada unui bloc situat pe Calea Națională, în municipiul Botoșani. Intervenția a fost solicitată în urma unui apel primit de la cetățeni, care au semnalat un pericol iminent pentru trecători. La fața locului s-a deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de salvare și lucru la înălțime. Aceștia au constatat că între
.
CFR Cluj s-a calificat în turul al doilea preliminar al Europa League, după ce a învins echipa maghiară Paksi FC cu scorul de 3-0 (1-0), pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, în manșa secundă a primului tur preliminar. După 0-0 în tur, CFR s-a impus la scor de forfait, dar mai greu decât arată scorul, prin golurile înscrise de Alin Fică (min.35), Louis Munteanu (min.85), Karlo Muhar (min.90), dar
.
FC Botoșani a câștigat cu 4-1 (4-0) jocul amical susținut pe Stadionul „Municipal” cu divizionara secundă Ceahlăul Piatra Neamț. Golurile partidei au fost marcate de Andrei Dumiter (3), David Ciurel, respectiv Răzvan Neag. Leo Grozavu, antrenorul principal al „roș-alb-albșatrilor” a început testul contra nemțenilor în formula L. Kukic – G. Gligor, L. Popa, Al. Țigănașu (cpt.), R. Creț – G. David, Antonio Dumitru, Șt. Pănoiu – D. Ciurel, A. Dumiter,
.
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora. Din acest motiv aceștia au instituit: Cod portocaliu de astăzi, de la ora 12:00, până mâine, la ora 09:00, pe râul Jijia (bazin amonte S.H. Todireni și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Todireni – amonte confluență cu râul Bahlui) și afluenții râului Prut aferenți sectorului amonte cofluență cu râul Jijia; Cod galben, de mâine, până
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.