Evadatul din ambulanța Penitenciarului Botoșani, prins în toiul nopții cu ajutorul camerelor cu termoviziune
Inapoi

Evadatul din ambulanța Penitenciarului Botoșani, prins în toiul nopții cu ajutorul camerelor cu termoviziune

Postat cu 8 ore în urmă

Update cu 7 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Actualitate
Deținutul Crainiciuc Ștefan, care pe 13 august 2025 a fugit de sub escorta Penitenciarului Botoșani, a fost capturat în noaptea de miercuri spre joi, la ora 00:45. Acțiunea a fost dusă la bun sfârșit de membrii uneia dintre echipele mixte de căutare, cu sprijinul tehnicii de supraveghere bazate pe principiul termoviziunii. După reținere, deținutul urmează să fie escortat la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Bacău, apoi reîncarcerat la Penitenciarul Bacău. În privința faptei comise, va fi sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani. Totodată, pentru persoana în cauză va fi declanșată procedura disciplinară, iar în funcție de concluzii, vor fi luate măsurile legale. Potrivit legii, fuga de sub escortă este asimilată evadării, infracțiune sancționată, conform articolului 288 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani. „Mulțumim colaboratorilor instituționali pentru promptitudine, sprijin și profesionalism, fără de care capturarea imediată a persoanei evadate nu ar fi fost posibile”, au transmis reprezentanții instituției. Bărbatul se afla într-o ambulanță a Penitenciarului Botoșani și era transferat la Penitenciarul Jilava. La ieșirea de pe autostrada A7, către localitatea Nicolae Bălcescu, acesta a profitat de un ambuteiaj și a sărit pe geamul ambulanței, fugind pe un teren agricol din apropiere. Crainiciuc Ștefan era arestat preventiv pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și tocmai împlinise 58 de ani marți, pe 12 august a.c.. Acum este cercetat și pentru evadare.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

La datorie, pentru un weekend prelungit în siguranță. Peste 900 de oameni ai legii mobilizați (VIDEO)

În minivacanța de Sfânta Maria, forțele de ordine din județ vor fi la datorie pentru a asigura un climat de siguranță publică, atât pe drumuri, cât și la manifestările religioase și evenimentele cu public numeros. În perioada 15–17 august 2025, peste 300 de polițiști din cadrul IPJ Botoșani vor acționa împreună cu celelalte instituții ale statului pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii publice. Patrulele vor fi concentrate în special .

Actualitate

Cronica Străzii – Tânăr reținut după ce ar fi ucis animalele vecinului

Seria „Cronica Străzii” continuă cu evenimentele consemnate în ultimele zile de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani. Cazurile prezentate fac parte din buletinul oficial al poliției și surprind atât fapte grave, cât și acțiuni preventive desfășurate în județ. La data de 13 august 2025, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 32 de ani, din .

Actualitate

Incendiu de proporții la o stână. Peste 45 de tone de furaje mistuite de flăcări

Un incendiu puternic a izbucnit, joi dimineață, la o stână din localitatea Mitoc, cuprinzând în scurt timp un depozit de furaje. Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca și ai Stației Săveni au intervenit rapid cu două autospeciale de stingere, sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Mitoc, care a pus la dispoziție un buldoexcavator și o cisternă. La sosirea echipajelor, focul mistuia deja aproximativ 45 de tone de .

Actualitate

Gest de cruzime pedepsit. Bătrână amendată după ce a provocat suferințe unui câine (VIDEO)

Scenele cumplite care au stârnit indignare, după ce o vârstnică a fost filmată cum a legat un câine cu o sârmă și l-a tras mai apoi după ea, s-au încheiat cu o sancțiune aplicată de polițiști. În urma unor verificări, polițiștii au identificat-o pe femeia surprinsă în imagini — o localnică de 84 de ani, din comuna Albești — ca fiind cea care a provocat suferințe unui câine. Animalul a .

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

15:56

La datorie, pentru un weekend prelungit în siguranță. Peste 900 de oameni ai legii mobilizați (VIDEO)

În minivacanța de Sfânta Maria, forțele de ordine din județ vor fi la datorie pentru a asigura un climat de siguranță publică, atât pe drumuri, cât și la manifestările religioase și evenimentele cu public numeros. În perioada 15–17 august 2025, peste 300 de polițiști din cadrul IPJ Botoșani vor acționa împreună cu celelalte instituții ale statului pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii publice. Patrulele vor fi concentrate în special
Image Description

15:11

Un tânăr de 21 de ani a ajuns în arest la Botoșani după ce a distrus o mașină la nervi

Un tânăr de 21 de ani a ajuns în arest la Botoșani după ce a distrus o mașină la nervi. Miercuri, Roert O., din comuna suceveană Zamostea, a ajuns în arest la Botoșani, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de „lovirea sau alte violențe”, și „distrugerea”. La data de 31 iulie 2025, în jurul orei 23:20 Poliția orașului Siret a fost sesizată, de către un tânăr despre faptul că a
Image Description

15:10

Cronica Străzii – Tânăr reținut după ce ar fi ucis animalele vecinului

Seria „Cronica Străzii” continuă cu evenimentele consemnate în ultimele zile de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani. Cazurile prezentate fac parte din buletinul oficial al poliției și surprind atât fapte grave, cât și acțiuni preventive desfășurate în județ. La data de 13 august 2025, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 32 de ani, din
Image Description

15:09

Acțiune de amploare în județul Botoșani cu polițiști și jandarmi. Zeci de persoane legitimate și mașini controlate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla și jandarmi au organizat, miercuri, o acțiune pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură antisocială, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere. În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 50 de persoane și au fost controlate 47 de autovehicule, iar
Image Description

14:31

Incendiu de proporții la o stână. Peste 45 de tone de furaje mistuite de flăcări

Un incendiu puternic a izbucnit, joi dimineață, la o stână din localitatea Mitoc, cuprinzând în scurt timp un depozit de furaje. Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca și ai Stației Săveni au intervenit rapid cu două autospeciale de stingere, sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Mitoc, care a pus la dispoziție un buldoexcavator și o cisternă. La sosirea echipajelor, focul mistuia deja aproximativ 45 de tone de
Image Description

Recente din Romania

-
-

16:16

- Bihor - Liga a V-a a revenit la două serii - Programul primei etape

Cele 16 echipe din Liga a V-a şi-au aflat programul competiţional din stagiunea 2025-2026. Repartizate în două serii a câte opt formaţii, pe criteriu geografic, participantele vor juca după sistemul tur-retur, tur-retur, 28 de partide. Campionatul va demara în 31 august, iar ultima etapă din acest an, a 14-a va avea loc pe 30 noiembrie. Faţă de ediţia precedentă au apărut patru echipe noi: Vulturii Tineri Săcueni, Locadin Ţeţchea, Juventus
Image Description

16:15

- Constanta - Atenție șoferi: restricții de circulație în Constanța de Ziua Marinei Române. Vezi cum se circulă în zona Peninsulară

Programul zilei: Citește și: LIVE FOTO VIDEO Eroii marinari, omagiați de Forțele Navale Române: Ceremonie religioasă și militară la Monumentul Crucea Marinarilor
Image Description

16:14

- Cluj - Micii antreprenori revoltați de majorarea capitalului social de 40 de ori: „Va descuraja exact segmentul de care economia are cea mai mare nevoie”

Majorarea capitalului social minim la 8.000 lei, contestată de micii antreprenori: „Va descuraja exact segmentul de care economia țării are cea mai mare nevoie” Creșterea de 40 de ori a capitalului social minim, de la 200 lei la 8.000 lei, programată pentru 2026, stârnește reacții puternice în mediul de afaceri. Reprezentanții comunității Grupul micilor antreprenori din România, care reunește peste 60.000 de membri, avertizează că măsura ar putea lovi în
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete