Direcția de Sănătate Publică (DSP) Botoșani a transmis o alertă oficială către toate unitățile medicale din județ, după confirmarea unui caz de infecție cu virusul West Nile. Potrivit adresei transmise de instituție, în data de 23 iulie 2025, Institutul „Cantacuzino” din București a confirmat prezența virusului la o pacientă din localitatea Răuseni, județul Botoșani. Este vorba despre o femeie adultă, iar autoritățile sanitare nu au oferit, deocamdată, detalii suplimentare despre starea acesteia. Cazul este considerat de tip neuroinvaziv, conform definiției clinice actualizate de Ministerul Sănătății. Criteriile pentru suspiciunea de infectare cu virusul West Nile includ apariția febrei, asociată cu manifestări neurologice precum meningită, meningoencefalită sau encefalită, la persoane cu vârsta de peste 15 ani. În astfel de situații, cadrele medicale sunt obligate să informeze imediat Compartimentul de Epidemiologie al DSP Botoșani, apelând numărul de telefon 0231.518.236. De asemenea, pentru confirmarea sau infirmarea suspiciunii, medicii trebuie să completeze Fişa Unică de Raportare și să recolteze probe biologice – ser și lichid cefalorahidian (LCR) – care vor fi analizate în laboratoare specializate. DSP Botoșani atrage atenția personalului medical să fie vigilent în identificarea simptomelor specifice și să acționeze cu celeritate pentru a limita răspândirea infecției. Virusul West Nile este transmis prin înțepătura țânțarilor infectați, iar majoritatea cazurilor sunt asimptomatice sau prezintă forme ușoare. Cu toate acestea, în cazurile severe, virusul poate afecta sistemul nervos central, punând viața pacientului în pericol. Autoritățile recomandă populației să evite expunerea la țânțari, mai ales la orele de seară și noapte, să folosească produse repelente și plase de protecție la ferestre, și să elimine orice sursă de apă stătătoare din gospodării.
Voluntarii Asociației Grup Civic Botoșani sar în ajutorul celor de la Suceava care au avut de suferit în urma dezastrului cauzat de ploile torențiale. Acestea au căzut începând de duminică seară şi au făcut prăpăd în mai multe comune. Campania a început luni, 28 iulie, cu un tir în parcarea magazinului China Panda Shop. Daniel Câșlariu își dorește să plece la Suceava cu mai multe tiruri încărcate cu ajutoare. Daniel
.
A încetat din viață un îndrăgit profesor de arte plastice din Botoșani. Acesta era cunoscut și pentru picturile pe care le făcea pe cutiile de chibrituri. Este vorba despre profesorul de desen Ion Neamțu, care a predat la Şcoala gimnazială nr. 13 din Botoşani. Profesorul a trecut la cele veșnice la vârsta de 85 de ani. „Un suflet bun s-a înălțat azi la Cer! Este tatăl meu, este sufletul meu,
.
O tragedie fără margini a lovit o familie tânără din judeţ, în dimineața zilei de luni, după ce părinții au descoperit că bebelușul lor de doar trei luni nu mai respira. Micuțul a fost găsit fără viață în pătuț, chiar de mama sa, care se pregătea să îl trezească pentru masa de dimineață. Femeia, în stare de șoc, a sunat imediat la 112, iar la fața locului a fost trimis
.
Desemnat MVP-ul partidei FC Botoșani – Unirea Slobozia, scor 4-0, Sebastian Mailat a fost inclus de către cei de la Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) și în „11” ideal al etapei. „Revenirea sa la FC Botoșani se dovedește a fi un mare câștig pentru echipa moldavă. Gol și pasă de gol”, este caracterizarea făcută lui Sebastian Mailat pe site-ul oficial al LPF. Alături de SM7, în echipa etapei a fost
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.