Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare COD PORTOCALIU de caniculă pentru județul Botoșani, valabilă de astăzi, de la ora 10:00, până miercuri la aceeași oră. În acest interval, temperaturile maxime vor urca până la 36 – 38° C. Specialiștii atrag atenția că indicele temperatură-umezeală va atinge sau depăși ușor pragul critic de 80 de unități, ceea ce amplifică disconfortul termic resimțit de populație. Totodată, a fost emis și un COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică, astăzi, între orele 13:00 – 21:00. Sunt așteptate vijelii puternice cu viteze ale vântului de 70-90 km/h, grindina de medii si mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice și averse torențiale. – deplasați-vă doar în primele ore ale dimineții sau seara, preferabil prin zone umbrite, alternând mersul cu pauze de repaus.; – evitați aglomerațiile, expunerea directă la soare și efortul fizic intens, în special între orele 11:00 și 18:00; – purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare; – mâncați cât mai multe fructe și legume și evitați alimentele bogate în grăsimi; – consumați zilnic 1,5 – 2 litri de lichide, preferabil apă, ceaiuri ușoare sau sucuri naturale, la temperatura camerei; – evitaţi băuturile ce conţin alcool, cofeină sau zahăr; – mențineți legătura cu persoanele vârstnice din familie: verificați starea lor de sănătate și oferiți-le ajutor, dacă este nevoie; – nu lăsaţi copiii / animalele de companie singuri/singure în autoturisme; – creați un mediu răcoros în locuință, pentru a nu suprasolicita organismul. Având în vedere riscul crescut de izbucnire a incendiilor în contextul temperaturilor ridicate, ISU Botoșani recomandă populației respectarea următoarelor măsuri preventive: – respectați normele de prevenire și stingere a incendiilor; – nu utilizați focul deschis în zone cu vegetație uscată, în apropierea materialelor combustibile sau a locurilor cu pericol de explozie, fără supraveghere și măsuri corespunzătoare de siguranță; – nu expuneți la soare sau în spații supraîncălzite recipiente ce conțin lichide inflamabile sau gaze sub presiune; – pregătiți hrana folosind foc deschis doar în spații special amenajate, la distanțe sigure față de clădiri, depozite, culturi agricole, păduri sau alte zone vulnerabile; – nu aruncați țigări aprinse în zone cu vegetație uscată; – supravegheați copiii și nu le permiteți accesul la surse de foc (chibrituri, brichete etc.). De asemenea, în contextul CODULUI PORTOCALIU de instabilitate atmosferică, ISU Botoșani a înștiințat unitățile administrativ-teritoriale din județ cu privire la fenomenele meteorologice prognozate și a transmis măsurile ce trebuie luate pentru a preveni evenimentele care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor sau produce pagube materiale. Evoluţia fenomenelor meteorologice prognozate este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al ISU Botoșani . Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite să intervină, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor. Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri – fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți; – nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt; – parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate; – îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale; – nu atingeți firele căzute la pământ; – curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale; – nu aruncați gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei.
Județul Botoșani se află sub incidența a două avertizări meteorologice severe – Cod Portocaliu de caniculă și instabilitate atmosferică accentuată. În acest context, autoritățile locale au activat mecanismele de urgență, iar toate instituțiile cu atribuții în domeniu sunt pregătite pentru intervenții rapide, menite să protejeze viața și bunurile cetățenilor. Subprefectul județului Botoșani, Gabriel Gălan, a convocat luni o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în cadrul căreia
.
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a decis, luni, menţinerea măsurii în cazul fostului candidat la prezidenţiale, conform Agerpres. „Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul Călin Georgescu, (…) prin ordonanţa 2226/221/P/2023/d1, din 26 februarie, a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost modificată
.
Peste 34.000 de botoșăneni au primit ajutoare pentru încălzire. Statul a plătit peste 6 milioane de lei în primul semestru al anului. Mii de familii și persoane vulnerabile din județul Botoșani au beneficiat, în primele șase luni ale acestui an, de sprijin financiar pentru încălzirea locuințelor, prin programele derulate de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS). Potrivit datelor oficiale, în perioada ianuarie–iunie 2025, 11.479 de botoșăneni au primit
.
Puţină lume mai ştie astăzi că în Dobrinăuţi-Hapăi, un cătun al satului Lunca din comuna Vârfu Câmpului, se află o bisericuţă din lemn, care, deşi pare construită în miniatură, are o istorie seculară şi o titulatură la care nu mulţi s-ar aştepta, cea de monument istoric. Oamenii din sat, mai ales cei mai în vârstă, spun că, de când se ştiu ei, biserica este în acelaşi loc. Diferenţa este că
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.