Autorităţile locale şi cadrele medicale din comuna Curteşti au primit ieri o avertizare din partea Direcţiei de Sănătate Publică, potrivit căreia în arealul acestei unităţi de administraţie publică (UAT) se suspicionează un posibil caz de rabie. Astfel, Primăria Comunei Curtești informează cetățenii că, în zona fondului forestier de pe raza comunei a fost suspicionat un caz de rabie la o vulpe. Direcția de Sănătate Publică Botoșani a demarat măsuri specifice de informare și supraveghere, iar persoanele care au intrat în contact cu animalul sunt rugate să se adreseze de urgență Centrului Județean Antirabic care ţine de Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”, Secția Boli Infecțioase. Totodată, în caz de orice simptom sau situație suspectă, persoana în cauză este rugată să se prezinte urgent şi la cabinetele medicale din localitate, pentru evaluare. Recomandări pentru populației Caz confirmat la Hudeşti Recent, a fost confirmat un focar de rabie la o bovină din comuna Hudești, motiv pentru care prefectul județului, Dan Nechifor, a convocat la finele săptămânii trecute o ședință extraordinară a Centrului Local de Combatere a Bolilor Botoșani, în vederea aprobării, aplicării și implementării măsurilor și restricțiilor dispuse prin Planul de măsuri privind combaterea rabiei pe teritoriul județului Botoșani. Ce este rabia Rabia (numită şi turbare) este o boală virală fatală, provocată de virusul rabic, găsit în saliva animalelor infectate. Aceasta se poate răspândi la mamifere (apare la om, dar și la animale), dacă sunt zgâriate sau mușcate de un alt animal cu rabie. Virusul rabiei infectează sistemul nervos central (creierul și măduva spinării). Animalele infectate pot răspândi boala prin intermediul salivei, sau prin contact direct cu mucoasa ochiului sau a cavității bucale, ori cu răni deschise. Rabia cauzează anual între 50.000 şi 70.000 de decese şi, astfel, se plasează pe locul 10 la nivel mondial între maladiile infecţioase mortale. Cum poate fi prevenită? Vaccinarea poate proteja împotriva rabiei. Vaccinul rabic poate fi administrat, de asemenea, după expunere și înainte de apariția simptomelor, reducând astfel probabilitatea îmbolnăvirii. Administrarea de imunoglobuline, dacă sunt disponibile, poate fi de asemenea luată în considerare, în special în cazul persoanelor care nu au fost vaccinate înainte de expunere. Persoanele care călătoresc în zone în care riscul de expunere este semnificativ trebuie să se asigure că sunt vaccinate înainte de călătorie. Rănile provocate de mușcături trebuie curățate bine cu apă și săpun timp de 15 minute și apoi dezinfectate. Boală fără tratament După ce apar simptomele, nu există tratament pentru rabie. Cu toate acestea, după expunere, pacienților le poate fi administrat vaccinul rabic pentru a învăța organismul să lupte împotriva infecției înainte ca aceasta să ajungă la nivelul sistemului nervos. Persoanele care nu au fost vaccinate înainte vor avea nevoie de mai multe doze. Persoanele care nu au fost vaccinate înainte de expunere pot primi și anticorpi (așa-numitele imunoglobuline antirabice umane) care ajută la combaterea infecției.
Un accident rutier a avut loc miercuri după-amiază pe strada Pacea din municipiul Botoșani, în urma căruia un biciclist a ajuns rănit grav la spital. Incidentul s-a produs din cauza nerespectării regulilor de depășire de către un șofer, care a acroșat victima în timpul manevrei. Potrivit primelor informații, biciclistul, un bărbat în vârstă de 49 de ani, circula regulamentar când a fost lovit de un autoturism. În urma impactului, bărbatul
.
Un incendiu de proporții a izbucnit astăzi într-o gospodărie din localitatea Cernești, comuna Todireni. Acoperișul unei case a fost cuprins de flăcări, iar primele indicii arată că focul ar fi fost declanșat de un scurtcircuit produs la sistemul de panouri fotovoltaice instalat pe clădire. Intervenția rapidă a pompierilor din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, care au sosit la fața locului cu două autospeciale de stingere, a fost completată de o
.
O informație nefondată, propagată cu rapiditate în mediul online, a stârnit panică în rândul locuitorilor din comuna Ungureni, județul Botoșani, dar și o reacție promptă din partea autorităților. Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani a intervenit după ce o postare despre un „autoturism suspect” a aprins spiritele pe rețelele de socializare. Potrivit reprezentanților IPJ Botoșani, până la această oră, informațiile vehiculate nu s-au confirmat. Singura sesizare oficială provine de la
.
Pe fondul unei grabe tot mai accentuate în trafic, polițiștii încearcă să-i tempereze pe conducătorii auto care ignoră limita de viteză. O acțiune desfășurată pe 22 iulie 2025 de Serviciul Rutier a scos la iveală un fenomen alarmant – șoferii accelerează, iar riscurile cresc proporțional cu viteza. În doar câteva ore de verificări, agenții au depistat 46 de șoferi care au încălcat regulile de circulație, dintre care nu mai puțin
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.