Un tânăr din Botoșani a fost condamnat după ce a folosit ilegal cardul bancar al colegului său de muncă. A înregistrat cardul în propriul cont Google și a efectuat astfel 49 de tranzacții online. Faptele s-au petrecut în Germania, unde cei doi lucrau sezonier. Viorel-Andrei C, în vârstă de 25 de ani, împărțea o cameră cu victima, Marian B. Într-o zi, profitând că amicul era plecat, intrat în cameră și a găsit cardul pe masă. L-a fotografiat față-verso, apoi l-a pus la loc. Ulterior, a înrolat cardul în aplicația sa Google Pay, activându-l pe propriul telefon. În decurs de aproape trei săptămâni, între 21 iunie și 9 iulie 2021, botoșăneanul a efectuat zeci de plăți ilegale. A cumpărat conținut digital pentru un joc online, suma totală cheltuită ajungând la 1740,16 euro. Tranzacțiile au fost direcționate către platformele „Google Payment” și „Google Play”. Victima a descoperit lipsa banilor abia la întoarcerea în țară. A solicitat un extras de cont și a notificat banca. În urma investigației, autorul a fost identificat de bancă. Contactat, botoșăneanul a recunoscut imediat faptele. A returnat 1600 de euro, în două tranșe. Diferența de 140,16 euro a fost achitată ulterior, către mama victimei, care s-a constituit parte civilă în proces. Procurorii au stabilit că tânărul a comis 49 de acte materiale – 44 tranzacții finalizate și 5 tentative eșuate. În fața instanței, acesta a recunoscut totul și a solicitat aplicarea procedurii simplificate. Tribunalul Botoșani l-a condamnat pentru trei infracțiuni – furt, acces ilegal la un sistem informatic și operațiuni financiare frauduloase, toate în formă continuată. Pedeapsa finală a fost de 1 an, 11 luni și 10 zile de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pe o durată de 3 ani. În această perioadă, botoșăneanul trebuie să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune, să anunțe schimbările de domiciliu sau loc de muncă și să participe la un program de reintegrare socială. Va presta și 90 de zile de muncă în folosul comunității. Instanța a reținut că tânărul nu are antecedente, a avut o conduită cooperantă și a reparat prejudiciul. Totuși, judecătorii au subliniat că fapta a fost comisă într-un context de încredere personală, ceea ce îi sporește gravitatea. Tânărul a fost obligat și la plata a 872,92 lei cheltuieli judiciare, dar sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.
Elena Udrea poate să fie liberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare din pedeapsa primită în dosarul Gala Bute, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face recurs în trei zile. Judecătoria Ploiești a luat astăzi,1 iulie, decizia privind liberarea condiționată a fostului ministru al Dezvoltării, în vârstă de 51 de ani. Fostul ministru a primit această veste în spital.
.
Un incendiu de proporții a izbucnit în această după-amiază într-o gospodărie din localitatea Mileanca, județul Botoșani. Flăcările au cuprins un garaj în care se aflau un autoturism, unelte electrice și mai multe bunuri personale. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, însă pagubele materiale sunt considerabile. Alertați prin numărul unic de urgență 112, pompierii militari de la Punctul de Lucru Darabani și Detașamentul Dorohoi, alături de echipajele Serviciilor Voluntare pentru
.
Pe 30 iunie 2025, polițiștii rutieri din Botoșani au declanșat o acțiune de tip „blitz”, cu scopul de a preveni accidentele rutiere provocate de viteză excesivă. Controalele au fost concentrate pe drumurile naționale DN 29D și DN 28B, în intervalul orar 17 – 20. În doar trei ore, au fost verificate peste 30 de autovehicule, iar bilanțul nu e deloc încurajator – 34 de sancțiuni contravenționale aplicate, cu o valoare
.
Angajați ai instituțiilor ANAF, Trezorerii, Direcției Naționale Antifraudă și Ministerului Finanțelor protestează spontan, marți, pentru a doua zi împotriva tăierilor de sporuri, potrivit sindicatului Finanțe Sed Lex. Imagini difuzate azi de Digi24 au arătat zeci de angajați care se îndreptau spre biroul ministrului. Zeci de angajați ai ministerului de Finanțe au început să protesteze marți împotriva măsurilor fiscale care, spun ei, îi dezavantajează. Potrivit imaginilor difuzate de Digi24, angajați ai
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.