Accident grav pe un drum din Timiș. Cinci răniți după ce un șofer a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens
Inapoi

Accident grav pe un drum din Timiș. Cinci răniți după ce un șofer a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 3 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Evenimente
Duminică, în jurul orei 14:50, polițiștii Secției 10 Rurală Făget au fost sesizați că un accident a avut loc pe DJ 681, în apropierea localității Drăgsinești din județul Timiș. Din primele verificări, s-a stabilit că un tânăr de 27 de ani a condus un autoturism pe drumul județean, dinspre Făget înspre Drăgsinești, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de către un bărbat de 32 de ani, care circula din sensul opus de mers. În urma impactului, au fost rănite cinci persoane: ambii șoferi și trei pasageri din autoturismul condus de către tânărul de 27 de ani. Aceștia au fost transportați la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Your email address will not be published. Required fields are marked * inca 1000 caractere ramase Name * Email * Website Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Evenimente
Evenimente

FOTO Sancțiune fără precedent dată de Poliția Rutieră din Botoșani: 300 de zile de suspendare a permisului

Polițiștii de circulație din Botoșani au aplicat, duminică, cea mai mare sancțiune din istorie. Ei au suspendat dreptul de a conduce al unui șofer pentru o perioadă de 300 de zile. Sancțiunea a fost dictată șoferiței din județul Suceava care a fost prinsă conducând cu 192 km/h și care nu a oprit la semnalele polițiștilor. Suceveanca a fost urmărită zeci de kilometri, iar la Cucorăni a ieșit de pe carosabil .

Evenimente

FOTO Caz uluitor la Botoșani! O femeie circula cu 192 km/h. A fost urmărită de polițiști și șoferița s-a oprit într-un cap de pod

Caz uluitor înregistrat duminică la Botoșani. O femeie a fost prinsă în timp ce circula pe un drum național cu o viteză de 192 km/h. A fost urmărită de polițiști și șoferița s-a oprit într-un cap de pod. Femeia de 37 de ani este din județul Suceava. Ea a fost surprinsă de aparatul radar cu 192 km/h pe raza comunei Vârfu Câmpului și nu a oprit la semnalul polițiștilor. Suceveanca .

Evenimente

Avertisment de ultimă oră din partea meteorologilor. Cod galben pentru câteva localități din Botoșani

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă după amiază, o avertizare de tip Cod galben pentru mai multe localități din județul Botoșani. Sunt vizate localitățile Flămânzi, Frumușica, Prăjeni și Răuseni. În intervalul 18.10 și 19.15 sunt prognozate căderi de grindină până la 2 cm, dar și descărcări electrice, averse torențiale (10…15 l/mp). Codul galben este valabil și pentru următoarele localități din județul Iaşi: Deleni, Șipote, Andrieșeni, Gropnița, Plugari și .

Evenimente

Alarmant! Un bărbat din Botoșani a plecat la o mănăstire și nu a mai revenit acasă. Familia cere sprijin

Un bărbat din municipiul Botoșani a plecat, în urmă cu patru zile, la o mănăstire din județul Neamț și nu a mai revenit acasă. Este vorba de MIhai Șuster, în vârstă de 57 de ani, a cărui dispariție s-a produs pe raza localității Rădeni din județul Neamț. Potrivit Poliției Române, pe 15 iulie, in jurul orei 11:45, botoșăneanul a plecat, de la un lăcaș de cult din comuna Păstrăveni- sat .

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

21:14

FOTO Sancțiune fără precedent dată de Poliția Rutieră din Botoșani: 300 de zile de suspendare a permisului

Polițiștii de circulație din Botoșani au aplicat, duminică, cea mai mare sancțiune din istorie. Ei au suspendat dreptul de a conduce al unui șofer pentru o perioadă de 300 de zile. Sancțiunea a fost dictată șoferiței din județul Suceava care a fost prinsă conducând cu 192 km/h și care nu a oprit la semnalele polițiștilor. Suceveanca a fost urmărită zeci de kilometri, iar la Cucorăni a ieșit de pe carosabil
Image Description

20:08

FOTO Caz uluitor la Botoșani! O femeie circula cu 192 km/h. A fost urmărită de polițiști și șoferița s-a oprit într-un cap de pod

Caz uluitor înregistrat duminică la Botoșani. O femeie a fost prinsă în timp ce circula pe un drum național cu o viteză de 192 km/h. A fost urmărită de polițiști și șoferița s-a oprit într-un cap de pod. Femeia de 37 de ani este din județul Suceava. Ea a fost surprinsă de aparatul radar cu 192 km/h pe raza comunei Vârfu Câmpului și nu a oprit la semnalul polițiștilor. Suceveanca
Image Description

19:52

Șoferița urmărită 15 kilometri de poliție rămâne pieton aproape un an. Ce a spus polițiștilor

Șoferița care a făcut accident urmărită de poliție s-a ales cu o amendă drastică și cu permisul suspendat. Tânăra a șocat polițiștii cu o scuză incredibilă. Șoferița, în vârstă de 37 de ani, a ajuns la spital şi cu maşina mașină distrusă din dragoste, aşa cum ar fi mărturisit ulterior. Potrivit primelor informații, femeia nu a oprit la semnalele polițiștilor rutieri, după ce radarul a surprins-o cu 192 km/h în
Image Description

19:23

Investiţie în premieră pentru alimentarea cu apă la Vârfu Câmpului

Comuna Vârfu Câmpului este prima din judeţul Botoşani unde, pentru prima dată în ultimele cel puţin două decenii, se face o extindere a reţelei de alimentare cu apă din resurse judeţene. Potrivit noului primar Ovidiu Domunco, în zonă va fi dată în funcţiune o nouă conductă, care va fi de fapt o reţea de aducţiune a apei de la Staţia de tratare Bucecea până se va face racordul cu reţeaua
Image Description

18:33

Veste proastă pentru primari! Ministerul Dezvoltării a anunțat că nu va mai finanța o serie de investiții. Decizia luată de Cseke Attila

Veste proastă pentru primarii din întreaga țară, inclusiv pentru cei din județul Botoșani. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că nu va mai finanța o serie de investiții în infrastructură, cum ar fi cele de apă și canalizare, drumuri, poduri, dar și rețele de gaz. Potrivit unei adrese transmise primarilor de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), în acest an nu vor mai fi finanțate lucrările de apă și
Image Description

Recente din Romania

-
-

21:14

- Botosani - FOTO Sancțiune fără precedent dată de Poliția Rutieră din Botoșani: 300 de zile de suspendare a permisului

Polițiștii de circulație din Botoșani au aplicat, duminică, cea mai mare sancțiune din istorie. Ei au suspendat dreptul de a conduce al unui șofer pentru o perioadă de 300 de zile. Sancțiunea a fost dictată șoferiței din județul Suceava care a fost prinsă conducând cu 192 km/h și care nu a oprit la semnalele polițiștilor. Suceveanca a fost urmărită zeci de kilometri, iar la Cucorăni a ieșit de pe carosabil
Image Description

21:11

- Dambovita - Titus Corlățean: PSD riscă să ajungă o formațiune ”balama”, utilă guvernărilor de dreapta

Titus Corlățean continuă să critice actuala direcție în care merge PSD. Social democratul a avut o nouă intervenție, de data aceasta la Prima TV, în care vorbit despre situația dificilă în care se află formațiunea politică aflată timp de mulți ani pe primul loc în preferințele românilor, la o distanță confortabilă, chiar, și care acum riscă să ajungă la 10%, crede senatorul de Dâmbovița. Senatorul PSD, Titus Corlățean, afirmă că
Image Description

21:09

- Iasi - Tricolor triumfător la Ciric! Irina Begu a câștigat turneul de tenis de la Iași după ce a trecut în finală de elvețianca Jil Teichmann

Dotat cu premii în valoare de 239.212 euro, turneul de tenis feminin WTA 250 de la Iași, care s-a derulat la Baza Sportivă Ciric, a ajuns la final. Duminică, în finala competiției, Irina Begu (locul 110 mondial, favorita 7 a turneului), care trecuse de Jaqueline Cristian (51 WTA) în semifinale, a depășit-o pe elvețianca Jil Teichmann (102 WTA, favorita 6), învingătoarea Soranei Cîrstea (166 WTA) în penultimul act. Begu, care
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete